Faptele dragostei care vor porni din inimă ajută la înfrumusețarea sufletului

Ticălosule suflete, cunoaște-ți substanța, cât de nobil ai fost creat de Dumnezeu! Înțelege că ești nemuritor, că nu vei muri niciodată, că ai privilegiul nemurii. Nu ești precum trupul care într-o bună zi va muri, se va strica și va deveni hrană viermilor și stricăciunii. Desigur, și el va învia la A Doua Venire a lui Hristos, dar dacă trupul nu a primit Harul lui Dumnezeu din această viață, învierea lui spre osândă.

Suflete, ești ceva ceresc, ceva foarte frumos, nobil; ai fost creat de Dumnezeu într-un chip deosebit. Vei lăsa lumea și vei merge către El, precum și Hristos a spus: Am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl (Ioan 16, 28). Patria ta nu-i aici jos; patria ta, suflete, este în cer, pentru că ești nestricăcios. Și cele care există acolo nu se schimbă, nu-și pierd valoarea, frumusețea, mireasma, dumnezeiescul har.

În această patrie locuiesc Îngeri și Sfinți, și tot ce are Dumnezeu ceresc mai de preț. Le are pe toate bine așezate acolo, precum și aici toate au frumusețea lor: soarele, luna, stelele, anotimpurile, animalele mării și ale pământului, păsările, omul și atâtea altele, toate au frumusețea lor și așezarea înțeleaptă de la Dumnezeu. Toate împreună alcătuiesc o armonie și au o asemenea rânduială încât îi aduc multă mulțumire și bucurie omului care se desfătează de ele. Mai ales primăvara, când iese cineva afară și vede verdeața, florile, frumusețile lui Dumnezeu, poate să-și închipuie cât de frumoase vor fi cele nestricăcioase, veșnice, fără de sfârșit și neschimbate ale Împărăției Cerurilor.

Al acestei patrii de sus, al Împărăției de sus va deveni locuitor, va devine moștenitor omul – cu sufletul și cu trupul – prin noblețea cu care este înzestrat, atunci când aici, jos, va fi pus în rânduială cu Dumnezeu. Atunci va avea dreptul să dobândească viața veșnică.

Cucerește viața veșnică (I Timotei 6, 12), a spus Apostolul Pavel către Timotei, adică să țină bine viața veșnică, să nu o piardă.

Cum poate însă ține cineva viața veșnică? Atunci când o studiază, o lucrează neîncetat în mintea sa, iar în inimă i se naște dorința după ea. Dorința după ea devine un ajutor, astfel încât să fie atent la viața sa aici, jos, așa încât să câștige cele de sus. Când cineva este atent la sănătatea lui, își ia toate măsurile să nu o piardă. Și când vrea să câștige ceva, atunci depune orice strădanie bună și luptă din dorința agonisirii acelui lucru. Asemenea și noi, când ne gândim la cealaltă viață și o credem desăvârșit, avem oricum dispoziție spre lupta pentru dobândirea ei.

Dacă inima omului este curată și cuvintele sale vor fi cuviincioase și feluritele mişcări și toate simțirile vor funcționa după curăția inimii. Dacă ea nu este în ordine, toate simțirile vor produce un material păcătos, lucru care ne va împiedica la mântuire. Pentru aceasta spune Hristos: ”Fii atent, omule, să curățești partea dinlăuntru a potirului tău, căci atunci când o vei curăți, va fi curată și cea din afară; dacă pe cea dinlăuntru o lași necurățită, și cea din afară va fi murdară”. Tot astfel și trupul împreună cu sufletul, când va fi curățit, va dobândi învierea nestricăcioasă la A Doua Venire.

Învierea lui Hristos este prevestirea faptului că oamenii vor învia la A Doua Venire, nu însă așa cum sunt semănați aici, jos, în mormânt, ci întru nestricăciune și duhovnicie.

Să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunea noastră adevărata luminare, să ne cunoaștem pe noi înșine, înrudirea noastră cu Dumnezeu și să cugetăm: ”Sunt cu adevărat un lucru ceresc? Am atâta legătură cu Dumnezeu?”

Am fost plăsmuiți după chipul și după asemănarea lui DumnezeuChipul  se referă la partea mentală, iar asemănarea –  la chemarea de a ne face asemenea lui Dumnezeu, pe cât este cu putință, prin virtute. Dumnezeu are virtuțile prin fire, în vreme ce noi le dobândim dacă ne luptăm, prin ajutorul și prin harul lui Dumnezeu. Noi le avem prin binecuvântarea lui Dumnezeu, căci suntem creați ”în timp”, pe când Dumnezeu este în afara timpului. Să ne străduim, așadar, să punem în valoare înrudirea noastră cu Dumnezeu, obârșia noastră dumnezeiască, iar sufletul – atât de binecuvântat și de dăruit cu har de către Dumnezeu – să-l umplem, pe cât putem, cu virtuți. Să-l hrănim, să-l adaptăm, să-l îmbrăcăm, să-l împodobim, astfel încât sufletul nostru să fie frumos în ochii lui Dumnezeu.

Rugăciunile, cântările, slujbele bisericești, metaniile, mai ales sfânta spovedanie și dumnezeiasca Împărtășanie, ajutorul către ceilalți prin orice mijloc și, în special, prin faptele dragostei care vor porni din inimă, iar nu din mândrie și egoism, toate acestea sunt fapte bune care ajută la înfrumusețarea sufletului.

”Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii”, Editura Cartea Ortodoxă & Editura Egumenița

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *