El este mereu prezent în Biserica Sa
Dumnezeu nu are nevoie de clădirea pe care o numim biserică, însă noi avem. Avem nevoie de locuri anume afierosite lui Dumnezeu, unde oamenii se adună cu singurul scop de a-L slăvi pe Dumnezeu şi a căuta să afle voia Lui. De bună seamă, am putea sluji lui Dumnezeu şi în locuri destinate altor îndeletniciri, dar nu o facem. Avem nevoie de o casă de închinare unde tot ce există: arhitectura, icoanele, cântarea, veşmintele, potirul, predica, tămâia şi lumânările ne ajută să ne închinăm, aducându-ni-L înainte pe Dumnezeu. El este mereu prezent în Biserica Sa. El vorbeşte prin citirile din Scripturi. El ni se dăruieşte pe Sine în Sfânta Împărtăşanie. Aceasta este cu adevărat casa Lui. Însă există permanent primejdia de a-L închide pe Dumnezeu în această casă, de a-L întemniţa acolo şi a simţi că acea clădire e singurul loc unde Dumnezeu este prezent, că aceea este singura Lui casă. Este o greşeală.
Anthony M. Coniaris, Introducere în credința și viața Bisericii ortodoxe