Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor și nici nu slăveşte bunătatea tuturor

Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici şi numaidecât.

Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mai îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apară stăpânirea, cum fac oamenii. Ci tocmai prin faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi îi lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului că pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întăreşte cu liniştea Sa.

Prin faptul că nu pedepseşte răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, ca să se desăvârşească şi ea, spre pedeapsa sigură în ziua judecăţii.

Iar dacă totuşi uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni, şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii şi să nu se piardă între oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte.

Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică şi că biruieşte binele asupra răutăţii.

Învăţături ale  părintelui Arsenie Boca