Dumnezeu îi învie din moartea duhovnicească pe cei ce cred în Hristos încă în viaţa de acum
Corespunzător învierii lui Hristos care s-a petrecut a treia zi după moartea pe Cruce, se va săvârşi cândva şi învierea trupească a întregii omeniri. Asta pentru că Fiul lui Dumnezeu cel întrupat a cuprins în sine tot neamul omenesc prin scularea Sa, asemeni lui Adam care a cuprins în sine, odinioară, toată omenirea căzută în stricăciune. Moartea trupească, chiar dacă acţionează deocamdată, de data aceasta este călcată în picioare de Domnul şi este dispreţuită de ucenicii lui Hristos. Creştinii, după Crucea şi învierea lui Hristos, supunându-se morţii trupeşti, trec deja cu sufletele lor de la moarte la viaţă şi la bucuria petrecerii împreună cu Hristos.
Dumnezeu îi învie din moartea duhovnicească pe cei ce cred în Hristos încă în viaţa de acum. Ca semn al acestei învieri slujeşte harul Sfântului Duh, pe care îl dă sufletului oricărui creştin, ca şi cum i-ar da un alt suflet. Orice suflet creştin de aceea se şi numeşte credincios pentru că i s-a încredințat Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. În trupuriie unor asemenea oameni Domnul Iisus Hristos coboară din cer ca într-un mormânt, se uneşte cu sufletele lor, pe care le Învie din moartea duhovnicească şi cărora le dăruieşte o vedenie harică a slavei acestei învieri.
Învierea sufletului creştin este gustarea vieţii în Hristos. Mulţi cred în învierea lui Hristos, dar puţini sunt cei ce îl văd cu ochi curaţi. Învierea lui Hristos este, în fiecare dintre credincioşi, purtătoare de lumină în lumina dumnezeirii. Prezenţa Duhului Sfânt în noi, care se vădeşte prin cea mai puternică lumină, arată că învierea Domnului s-a săvârşit în sufletul nostru şi ne dă darul să-l vedem pe însuşi Hristos cel înviat. Când vine în noi Domnul Iisus cu harul Duhului Sfânt şi ne dă viaţă, atunci îl vedem viu în noi înşine, îl vedem cu ochii duhovniceşti, care ne dau darul de a ne cunoaşte învierea.
Prin urmare, învierea sufletului este unirea lui necontopită cu viaţa veşnică, care este Hristos. Înviat cu puterea lui Hristos, sufletul vede, în chip gândit şi tainic învierea lui Hristos cea ziditoare în noi. De aceea şi cântăm: „Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă. Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului.
Dacă un creştin odată cu vârsta trupească îşi înmulţeşte răutatea, atunci în el se măreşte puterea de corupţie şi moartea; şi, pentru ca să primească de la Domnul Iisus Hristos darul Sfântului Duh, creştinului îi sunt necesare tot felul de silinţe şi nevoinţe. El trebuie să iasă cu inima din lumea aceasta şi să între în mormântul pocăinţei şi smereniei cu mărturisirea suferinţelor Domnului. Atunci Hristos, care pentru noi a murit şi a înviat, intră în cel ce se pocăieşte şi îi învie sufletul, care se află în moarte. Asupra creştinului, care îl are în inima sa pe Dumnezeu-Duhul Sfânt, moartea nu are nici o putere ( In.3, 24; 4, 13). Învierea sufletului omenesc din moartea păcatului, după harul lui Hristos, se săvârşeşte odată cu răscumpărarea omului din robia diavolului, care este cel dintâi vehicul al întunericului morţii. Pe măsură ce se întăresc deprinderile păcătoase, duhul cel rău intră cu totul în om, pătrunde în inima lui, pune stăpânire pe puterile sufletului şi, influenţape care o desfăşoară, aprinde într-însul dragostea de neruşinare.
Domnul nu ne lasă singuri în luptă, pentru că El cunoaşte neputinţa naturii noastre omeneşti şi ne ajută când vrem să ne luptăm cu vrăjmaşul întărindu-ne cu puterea Lui în chip tainic, aşa încât nu atât noi, ci El însuşi îl biruie pe vrăjmaş.
Sfântul Simeon Noul Teolog, Țelul vieții creștine, în vol. Comorile pustiei
