Duhovnic bun e numai acela rău!

– Părinte, cum se poate recunoaște un duhovnic bun?

– Duhovnic bun e numai acela rău! Numai cel riguros, care ține cont de ce învățături i-a dat Duhul Sfânt, în Molitfelnic, în Aghiasmatar și în toate cărțile noastre. Ăla care-ți dă împărtășania prea deasă, să iei împărtășania cum iei ciorba, în fiecare zi, ăla nu-i duhovnic

– Un duhovnic trebuie să-ți simtă sufletul, să-ți simtă rana, sau să simtă prin Duhul Sfânt…

– Nu, nu! Nu numai ce spui din gură. El, din ceea ce spui, trebuie să deducă, să intuiască în ce stare ești. Pentru că un medic veterinar are o sarcină mult mai grea decât cel uman. Pacientul uman, ori e copil, ori e matur, spune: ”Mă doare aici, sau aici, sau aici!” – Nu? Dar vita nu-i spune, el trebuie să constate. Or, el, fiind duhovnic, noi suntem ca un fel de mielușel în fața lui sau purcel, el trebuie să știe ce mă doare sau unde trebuie să pună medicamentul. Canonul nu-i pe viață pentru păcat, este medicamentul ca să-ți revii la Hristos.

– Prin spovedanie, prin părintele duhovnic, ne vorbește Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Dar există situații în care nu poate fi așa?

– Da, există! Multe! Și foarte mulți duhovnici, săracii, trec alături, adică Mântuitorul a spus că atunci când a căzut un om între tâlhari, întâi a trecut un preot și nu s-a interesat de el. Pe urmă, un levit care e un fel de ajutor de preot, cum e asistentul la un doctor, a trecut alăturea. Abia un samarinean, adică din altă lume (Mântuitorul), a venit i-a turnat vin și untdelemn – vinul înseamnă nădejde, untdelemnul înseamnă milă -, pe urmă l-a dus la o casă de oaspeți și i-a dat doi dinari – înseamnă să-i îngrijească și trupul, și sufletul, și abia acela l-a salvat. Tot Dumnezeu.

– Pocăința cum se începe, părinte?

– În momentul în care îți dai seama că nu ești mai bun decât vameșul. Dacă fariseul n-ar fi spus nebunia aceasta: ”Mulțumescu-ți Ție, Doamne, că nu-s ca acesta”, poate că s-ar fi mântuit și el. Dar, când s-a comparat că-i mai bun – ”Mulțumesc, Doamne, că nu-s ca vameșul” – a mers în fundul iadului. Deci, pocăința în care-ți dai seama că nu ești mai bun ca altul, ci dimpotrivă. Pentru că, atunci când te împărtășești, ce spui: ”dintre păcătoși, cel dintâi sunt eu”.

Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins, Editura Credinței București, 2012

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *