Dragostea pentru Dumnezeu adună mintea în inimă și apoi omul “înnebunește”

– Gheronda, cum se curăță inima?

– Cu smerenia, neținerea de minte a răului, jertfirea de sine, purtarea dezinteresată, spovedania gândurilor, nevoință, rugăciunea, și mai ales cu Rugăciunea lui Iisus se curăţă inima. Rugăciunea “Doamne Iisuse …” aruncă afară tot balastul pe care-l are inimă.

– Gheronda, se poate curăți inima numai cu “Doamne Iisuse…”?

– Nu, nu se poate face curățirea numai cu “Doamne Iisuse…” dacă nu există împreună cu ea și smerenie și nu se face nevoință corespunzătoare. Dacă te rogi și nu te străduiești să le faci și pe celelalte despre care ți-am spus, atunci osteneala este zadarnică. Sau dacă le faci pe acelea și treci cu vederea rugăciunea, iarăși osteneala este zadarnică. Nevoiește-te și roagă-te totodată, cere ajutorul lui Dumnezeu cu rugăciunea şi astfel, încet-încet, ți se va curăți inima. Nevoință și rugăciunea merg împreună.

– Gheronda, uneori, atunci când rostesc rugăciunea, ca să nu-mi fugă mintea, spun: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Te iubesc”.

– Cum se poate să-L iubești pe Hristos și să-ți fugă mintea atunci când rostești Rugăciunea? Dacă spui rugăciunea aşa o dată, nu-i nimic, dar dacă o spui continuu, este minciună. Adică să nu avem ceva în inimă, altceva în minte și altceva să spunem cu buzele. Căci atunci ni se potrivește cuvântul: “Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, iar inima lor este departe de Mine”(Isaia 29, 13; Matei 15, 8).

– Gheronda, de ce rostesc Rugăciunea lui Iisus fără căldură?

– Deoarece te împrăștii în cele din afară, inima ta este în altă parte. Lipsește tresăltarea, dragostea pentru Dumnezeu și din această pricină și rugăciunea este fără putere. Dragostea pentru Dumnezeu adună mintea în inimă și apoi omul “înnebunește”.

– Gheronda, cum izbutește cineva să aibă neîncetată dorirea către Dumnezeu și să rostească rugăciunea din inimă?

– Dacă are mereu în minte sa binefacerile lui Dumnezeu și propria sa nerecunoștință, inima îi este străpunsă și începe să lucreze. Inima singură este împunsă de mărinimie, după care urmează rugăciunea. De aceea să ia întotdeauna gânduri pline de mărinimie și de smerenie. Astfel va veni înlăuntrul tău Harul lui Dumnezeu, pentru că Domnul în inima celor smeriți locuiește, (Cf. Isaia 66, 1-2), și atunci inima ți se va îndulci, iar rugăciunea se va face din inimă.

– Dar atunci nu poate veni vreun gând rău, Gheronda?

– Nu, nu poate. Ca să vină un gând rău, trebuie să încetezi rugăciunea. Dar chiar dacă vei înceta să rostești rugăciunea cu mintea și o vei rosti cu inima, tot nu poate veni, pentru că se roagă inima.

– Gheronda, dați-mi binecuvântare ca să-mi adun mintea.

– Mă rog să ți se adune mintea în inima. Dar ce înțelegem când spunem “inimă”? Inima nu este un urcior, înlăuntrul căruia vom băga mintea, ci inima este ceea ce simțim. Prin urmare, atunci când spunem “să se adune mintea în inimă”, înțelegem să se adune în dragoste, în bunătate, în dorința arzătoare, în acea tresăltare, în acel ceva dulce… De vreme ce Dumnezeu este Dragoste și inima are dragoste, dacă este curățită, atunci omul are înlăuntrul său pe Dumnezeu. “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toate inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău…(Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27). Să-L iubești cu toată ființa ta. Dacă mintea se va îndulci de dragostea și bunătatea inimii, când va rosti “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, se va cutremura în întregime.

În viaţa duhovnicească lucrul cel mai important este că omul să-și curețe inima, astfel încât să-L primească pe Hristos, și să-și ţină mintea în frâu că s-o îndulcească înlăuntrul inimii. Dacă mintea se va îndulci înlăuntrul inimii, nu va mai voi să plece; așa cum pe un copilaș, de-l vei lăsa liber într-o cofetărie, nu va mai voi să iasă de acolo.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugăciune”