Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?

Sfântul Siluan Athonitul s-a aflat şi el în situaţia de a cere lui Dumnezeu o uşurare a deselor dureri de cap, însă a renunţat în scurt timp, dându-şi seama că, dacă Dumnezeu, care de atâtea ori l-a ascultat îndată, nu îi împlineşte cererea, aceasta nu îi este spre folos.

“Omul mândru nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă el însuşi şi nu înţelege că omul nu are destulă minte ca să se conducă pe sine însuşi, fără Dumnezeu. Şi eu, când trăiam în lume şi nu cunoşteam încă pe Domnul şi Duhul Său Cel Sfânt, nu ştiam cât de mult ne iubeşte Domnul şi mă încredeam în mintea mea proprie. Dar când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu şi de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea şi zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi aşa.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţă e mult mai uşoară, pentru că şi atunci când e în boală, în sărăcie şi în prigoana, el gândeşte aşa: “Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele.”

Iată că, de mulţi ani, bolesc de dureri de cap, greu de îndurat, dar folositoare, pentru că, prin boală, sufletul se smereşte. Sufletul meu vrea fierbinte să se roage şi să facă priveghere, dar boala mă împiedică, fiindcă trupul bolnav are nevoie de linişte şi odihnă; şi L-am rugat mult pe Domnul să mă vindece, dar El nu m-a ascultat. Înseamnă că lucrul nu-mi este de folos.

Dar, iată ce s-a întâmplat cu mine altă dată, când Domnul m-a ascultat degrabă şi m-a izbăvit. Într-o zi de praznic s-a dat la trapeza peste; şi, mâncând, am înghiţit un os de peşte, care a rămas prins în piept. Am chemat pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cerându-i să mă vindece, pentru că nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Şi, când am spus: “Vindecă-mă”, am primit în suflet răspunsul: “Ieşi din trapeza, respiră adânc şi osul va ieşi cu sânge.” Am făcut aşa: am ieşit, am respirat adânc, am tuşit şi un os mare de peste a ţâşnit afară cu sânge. Şi am înţeles că dacă Domnul nu mă vindeca de durerile mele de cap, înseamnă că e de folos pentru sufletul meu să bolesc astfel.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie să se predea întru toate voii lui Dumnezeu şi să trăiască înaintea Lui în frică şi în iubire: în iubire, pentru că Domnul este Iubire; în frică, pentru că trebuie să ne temem să nu întristăm pe Dumnezeu prin vreun gând rău.”

Rugăciune de mulţumire pentru suferinţă

“Doamne, îţi mulţumesc pentru toate darurile Tale cele materiale, trupeşti şi sufleteşti. Îţi mulţumesc, Doamne, şi pentru întristările, durerile şi lipsurile care au fost, care sunt şi care vor mai fi. Al tău sunt, Doamne, şi cu Tine vreau să rămân, în vecii vecilor. Amin”

Sursa: Manastirea Prislop

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *