Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul învățator al rugăciunii, să le dăruiască tuturor duh de rugăciune și mântuirea sufletelor

Dialogul pe care vi-l prezentam este o purtat cu o crestina ortodoxa din Bucuresti, care din smerenie nu vrea sa i se cunoasca numele, ce practica de mai multa vreme „Rugaciunea lui Iisus”, sub indrumarile unui parinte duhovnicesc, si de la care ni s-au pastrat in scris numeroase insemnari despre lucrarea sa duhovniceasca si mai ales despre rugaciune. Despre aceste insemnari, parintele Sofian Boghiu spunea ca reprezinta un „jurnal isihast, marturisirea sincera a unei persoane contemporane care a facut insa pe viu experienta intalnirii cu Dumnezeu Cel viu in inima sa.”

„Inainte de a descoperi rugaciunea lui lisus – marturiseste autoarea jurnalului-, relatia cu Dumnezeu era prin Biserica, dar fara entuziasm. Aveam o credinta slaba, fara o cunoastere adanca, adevarata, a darurilor lui Dumnezeu pentru oameni, fara a cunoaste ca Dumnezeu este viu lucrator in noi. li credeam departe, in cer…”

1. Dupa invatatura parintelui V., pentru deprinderea rugaciunii lui lisus este absolut necesar ca, la inceput, sa se spuna rugaciunea cu glas tare, sau se poate rosti direct in minte?
– Parintele V. considera ca rostirea graita este foarte necesara pentru deprinderea rugaciunii lui lisus. Rugaciunea trebuie facuta cu glas tare, cat mai des si fara intrerupere, iar mintea sa fie atenta la cuvintele spuse, ca sa se invete cu acestea. Trebuie facute multe rugaciuni, dar nu mecanic, ci cugetand ca Dumnezeu e de fata, ne aude si ne vede. In anumite imprejurari, pentru a nu fi auziti de cei din jurul nostru, rugaciunea se poate spune fie soptit, fie cu mintea, ajutandu-ne de miscarea limbii.
Graba si nerabdarea nu sunt bune in lucrarea duhovniceasca. Toate trebuie facute la timpul lor, dupa randuiala lasata de Sfintii Parinti. E bine, deci, sa se inceapa lucrarea rugaciunii lui lisus spunand-o cu gura, chiar daca se cunosc si cazuri in care aceasta sa facut altfel.

2. Care erau cuvintele rugaciunii cand ati inceput aceasta lucrare?
– Eu am inceput sa spun rugaciunea, ca si pelerinul rus, cu cuvintele: „Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma!” Pe atunci nu eram povatuita de parintele V., dar si dansul recomanda ”incepatorilor” forma mai scurta a rugaciunii, pentru ca apoi, inaintand in lucrare, sa se adauge pe rand si celelalte cuvinte, pana la forma intreaga: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)!”

3. Cum si dupa cat timp sa produs la dvs. trecerea de la rugaciunea graita la cea a mintii?
– Dupa doua-trei luni de rostire multa si deasa cu voce tare, rugaciunea a trecut in minte de la sine mai bine spus, din lucrarea lui Dumnezeu. Dupa un timp, m-am trezit dimineata cu rugaciunea care se spunea singura in minte. De atunci, aproape in fiecare zi ma trezesc rugandu-ma.

 4. Cand faceati rugaciunea cu mintea, va ajutati cateodata si de rostirea cu gura?
– In timp ce ma rugam cu mintea, la inceput, din cand in cand, o mai rosteam si cu gura, ca sa ajut mintea sa tina rugaciunea.

5. Ce cugetati atunci cand spuneati rugaciunea cu mintea?
– Cugetam cu mintea ca in ea este Dumnezeu viu si lucrator si eram atenta la cuvintele rugaciunii.

6. Cand spuneati rugaciunea doar cu mintea, priveati spre locul inimii?
– Mai intai am spus rugaciunea simplu, in minte. Apoi, la sfatul parintelui V., am inceput sa si privesc spre locul inimii.

7. Pentru a inainta in lucrarea rugaciunii, este suficient sa ne rugam cu mintea numai in timpul altor indeletniciri zilnice?
– Ar fi foarte bine daca am putea rezerva un timp anume in care sa stam intr-un loc linistit si sa facem rugaciuni pe matanii, pe degete sau cu ceasul, socotind cam 1.000 de rugaciuni pe ora (forma scurta}. In acele zile insa in care suntem prea ocupati, sa ne straduim sa spunem rugaciunea neincetat, cu gura, cu mintea sau cu mintea in inima, fiecare dupa puterea sa, oriunde am fi si orice am lucra.

8. Cum pot fi depasite dificultatile care apar in rostirea cu mintea a rugaciunii?
– Uitarea de rugaciune si gandurile amestecate sunt cei mai puternici dusmani ai rugaciunii. Cand ni se intampla acestea, trebuie sa ne caim, sa cerem iertare Domnului lisus Hristos si apoi sa continuam rugaciunea. Uitarea de rugaciune poate fi biruita prin aducerea aminte de Dumnezeu, folosind pentru aceasta si mijloace materiale – mataniile sau alte obiecte, diferite semne, fiecare gasindu-si metoda cea mai potrivita. Eu aveam un pulover cu un nasture mare de metal pe piept. Faceam treaba si ma rugam, iar cand uitam de rugaciune, auzeam deodata cum mi se atingea cruciulita de la gat de nasturele de metal. Tresaream atunci si incepeam iar rugaciunea, multumind lui Dumnezeu ca mi-a facut semn. De gandurile amestecate putem scapa tinand mintea atenta numai la cuvintele rugaciunii. Cum apar alte ganduri si mintea aluneca spre ele si se risipeste, imediat s-o intoarcem la cuvintele rugaciunii.

9. Unii dintre Sfintii Parinti ii indeamna pe nevoitori sa se straduiasca, prin anumite metode „mestesugite”, sa coboare mintea in locul inimii, altii spun ca este mai bine ca lucratorul sa nu incerce coborarea mintii prin aceste metode si sa astepte darul de la Dumnezeu. Care erau sfaturile parintelui V. in aceasta privinta?
– Coborarea mintii in inima este inceputul invierii launtrice a omului. Mintea coboara in inima numai din darul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfant. In zadar ar incerca cineva sa se forteze prin diferite metode psiho-fizice sa coboare mintea in locul inimii. E bine ca fiecare sa astepte darul lui Dumnezeu. Parintele V. spunea: „Tu roaga-te linistit, cu atentie, si Dumnezeu va da harul Sau, dupa dragostea si osteneala ta”.

10. De unde stim ca mintea a coborat in inima? Avem si ceva semne „fizice” care insotesc starile sufletesti deosebite pe care le-ati descris in jurnal?
– Cand mintea coboara in inima prin lucrarea Duhului Sfant, atunci simti ceva sublim, dumnezeiesc, de nedescris, o iubire sfanta pentru Dumnezeu. Aceasta inmoaie inima si lacrimi de bucurie curg din ochi, fara efort, simtind ca te-ai intalnit in inima cu Dumnezeu, cu intreaga Sfanta Treime. Simti ca traiesti in cer, uiti de trup si de tot ceea ce este lumesc. Ai vrea ca fericirea aceasta sa nu te paraseasca niciodata. Aceste simtiri duhovnicesti dau in inima o caldura buna, linistita, blanda, ca si cum ai sta la soare. Ea dogoreste neincetat sufletul din inima omului, ii bucura, amintindu-i de iubirea lui Dumnezeu.

11. Pot aparea si perioade de rostire mecanica, de stramtorare si impietrire a inimii atunci cand rugaciunea este facuta cu mintea in inima?
– Dragostea, bucuria, pacea si dorul de Domnul lisus Hristos ar trebui sa ne insoteasca tot timpul, mai ales cand ne rugam. Altfel, Duhul Sfant se retrage de la cel care indrazneste sa se apropie de El cu vreun duh de ura sau de credinta slaba, sau cu gandul de a forta venirea Sa. Apar cateodata si perioade de rostire mecanica si de impietiire a inimii, din cauza intristarii Duhului Sfant prin vreun gand sau cuvant pacatos sau prin fapte impotriva poruncilor lui Dumnezeu. Aceste perioade pot veni si pentru incercare, pentru smeri rea lucratorului, sau din slabirea datorata unei boli si din alte cauze.

12. Spuneti-ne, va rugam, cate ceva despre simtirea caldurii inimii.
– Caldura inimii are mai multe nuante si fiecare o simte altfel, dar in chip asemanator unui mic foc in inima. Ea se simte fie ‘ca un beculet aprins”, fie precum caldura soarelui, fie ca o durere; depinde de starea in care ne aflam. Trebuie sa fim in pace, din care vine bucuria prezentei Domnului, si atunci vine in inima o caldura buna. Caldura care aduce durere sau apasare in inima provine de cele mai multe ori din prea multa incordare fizica in lucrarea rugaciunii sau, spun Parintii, din cauza nevredniciei.

13. La inceput ati rostit rugaciunea cu mintea in inima fara a fi atenta la ritmul respiratiei?

– Da, o rosteam simplu, fara respiratie.

14. Cum ati facut trecerea la ritmarea rugaciunii dupa respiratie?
– Parintele V. ne recomanda niste exercitii de respiratie pe care le faceam  de patru ori pe zi, pentru a putea rosti apoi cat mai mult rugaciunea pe respiratie. Inspiram usor, tragand aer in piept, in patru timpi, spunand „Doamne lisuse Hristoase”, tineam aerul in piept inca patru timpi, spunand „Fiul lui Dumnezeu”, apoi expiram in patru timpi, spunand „miluieste-ma” sau „miluieste-ma pe mine pacatoasa”. Insa rugaciunile pe care le numaram nu Ie faceam in acest fel, cu o respiratie atat de prelungita.

15. Ati simtit foloase din rostirea rugaciunii in ritmul respiratiei?
– Da, am prins putere si vindecare in trup si parca mi s-a luminat mintea.

16. Ce recomanda parintele V. acelora care nu puteau rosti toate cuvintele rugaciunii pe respiratie?
– Celor care nu puteau rosti rugaciunea in intregime Ie recomanda sa o spuna intr-o forma mai scurta. Cateodata, mai ales in timpul unei boli, nu putem prelungi atat de mult respiratia.

17. Coborarea mintii in inima poate fi ingreunata sau chiar oprita pentru un timp de catre Dumnezeu pentru anumite simtiri, ganduri, cuvinte sau fapte ale rugatorului?
– Orice pacat, lucrarea oricarei patimi, oricat de usoare ni s-ar parea, despart pe om de Dumnezeu, intristeaza pe Duhul Sfant, care se retrage, si arunci inima se raceste; ne simtim goi pe dinauntru, parasiti. Trebuie sa ne ferim de orice ganduri, simtiri, cuvinte si fapte care ne apasa constiinta. Orice lucrator al rugaciunii va simti din experienta proprie cum, pentru un anumit pacat, fie el cat de subtire, pierde pacea si bucuria si i se risipeste caldura inimii.
Cele mai importante cauze care duc la racirea inimii, la pierderea rugaciunii cu mintea in inima sunt: gandurile, cuvintele si faptele de mandrie si slava desarta si fiicele acestora, dintre care parerea, inchipuirea, multumirea si increderea de sine, nadejdea in ostenelile proprii sunt cele mai rele; pacatele impotriva iubirii aproapelui, cum sunt gandurile de judecata, de osandire, de ura, de manie, tinerea de minte a raului; apoi. orice cuvant rau despre faptele sau viata aproapelui, chiar daca este adevarat, faptele de nemilostivire, de manie si altele; nepaza simturilor, mai ales a vazului, a auzului si a limbii. Aici trebuie spus ca rugatorul trebuie sa evite cu orice pret vorbirile lungi, chiar si cele pe teme duhovnicesti, flecareala, vorbirea desarta, glumele si rasul fara rost; gandurile, simtirile si faptele trupesti; iubirea si grija de cele lumesti; somnul fara masura, trandavia. Imbuibarea si toate celelalte pacate si lucrari ale patimilor.

Mai sunt si cauze care vin din lucrarea fara cunostinta a rugaciunii, cum ar fi: ravna necumpatata, nerabdarea, folosirea gresita sau fara masura a mijloacelor din afara, a metodelor „mestesugite” pentru deprinderea rugaciunii. Inchipuirea de sine si inselarea din cauza caldurii fizice din inima.
Boala poate fi si ea, cateodata, o piedica in lucrarea rugaciunii.

18. Cam cate rugaciuni faceati pe zi in perioada in care va rugati cu mintea, sau cu mintea in inima?
– La inceput numaram pe matanii 1.000 de rugaciuni. Am marit apoi numarul la 2.000 si, dupa un timp, la 5.000 de rugaciuni, iar restul zilei spuneam rugaciunea fara sa numar, si cred ca ajungeam cam la 10.000 de rugaciuni in total. Parintele V. spunea ca „oricine face rugaciunea lui lisus, reusind sa numere 5.000 de rugaciuni, acela face o Sfanta Liturghie in inima sa, unde iau parte Maica Domnului si tot soborul ingerilor si al sfintilor”.

19. Cum ati dobandit dvs. rugaciunea inimii?
– Dupa opt luni de rugaciune neincetata, m-am trezit intr-o dimineata in bataile inimii si am inceput sa rostesc rugaciunea in ritmul batailor ei. Simteam atunci in inima lucrarea Duhului Sfant, ca o mangaiere dulce si catifelata ca aripioarele unui fluturas care batea in sufletul meu, anuntandu-ma: „Sunt aici. Eu sunt Cel ce lucreaza, tu roaga-te”. Un timp mi-am tinut respiratia, ca sa simt dulceata si bunatatea Duhului Sfant. Am primit in suflet o pace sfanta, dumnezeiasca. Slava indelung rabdarii si bunatatii Tale, Doamne!

20. De ce numesc Sfintii Parinti aceasta rugaciune a inimii si „de sine miscatoare?” Ce lucrare are mintea unui rugator al inimii?
– Rugaciunea inimii e numita si „de sine miscatoare” de Sfintii Parinti pentru ca ei spun ca Duhul Sfant se salasluieste in sufletul omului, in inima, si o misca pe aceasta, facandu-se simtit cu dulceata si cu o caldura buna. Aceasta dulceata urca spre gat si aduce o fericire cereasca, cum nu a fost simtita vreodata in viata. Mintea trebuie sa taca. sa fie atenta si sa asculte rugaciunea si ritmul inimii. Cand bataile inimii nu se mai simt, atunci nevoitorul trebuie sa inceapa sa spuna rugaciunea cu mintea, pana cand Duhul Sfant va misca inima din nou. Deci mintea „intretine” si pazeste rugaciunea inimii.

21. Ati pierdut vreodata rugaciunea inimii?
– Mi s-a intamplat sa pierd rugaciunea inimii din cauza slabirii atentiei si, poate, a dragostei fierbinti de Dumnezeu.

22. Este neincetata rugaciunea inimii?
– Rugaciunea inimii nu e neincetata pentru toti, cel putin la inceput, cand se primeste acest dar. Totul este dupa voia lui Dumnezeu, dar nevoitorul trebuie sa se pazeasca si sa lucreze rugaciunea. La cei din lume, rugaciunea inimii e de cele mai multe ori cu intreruperi, pentru ca slabeste atentia mintii. Rugaciunea neincetata a inimii au avut-o sfintii si o au poate acum unii monahi. Numai rugaciunea inimii poate fi rugaciune neincetata, pentru ca inima miscata de Duhul Sfant se poate ruga si in timp ce lucram altceva sau chiar cand dormim.

23. Este rugaciunea inimii o rugaciune curata? Apar si acum lupte cu gandurile?
– Rugaciunea curata e rugaciunea desavarsita si este mare dar de la Dumnezeu. Ea se da din cand in cand lucratorului rugaciunii neincetate. In vremea rugaciunii nu apar nici macar ganduri nevinovate, care sa tulbure starea neclintita a mintii in fata lui Dumnezeu. In mod obisnuit insa, in timpul rugaciunii inimii mai apar si ganduri nevinovate sau, foarte rar, si ganduri pacatoase, cu care trebuie dusa lupta inca de la prima aparitie.

24. Ce este rugaciunea contemplativa?
– A-L contempla pe Dumnezeu in rugaciune inseamna a-L cunoaste, a-L simti, a-L vedea viu cu ochii mintii in inima. Omul nu se poate ridica la aceasta stare si nici la rugaciunea curata prin eforturi proprii. Totul este din lucrarea si darul lui Dumnezeu.

25. Care sunt piedicile cele mai frecvente pe care le are nevoitorul in lucrarea rugaciunii?
– Piedicile pe care le are nevoitorul in lucrarea rugaciunii sunt: uitarea, necunostinta, gresalele cu mustrari de constiinta, care nu te lasa sa te apropii de rugaciune, si slaba lucrare dupa voia lui Dumnezeu. Sunt foarte multe piedici care vin de la noi, prin pacate si patimi, din lipsa dragostei, de la diavoli, din lume, prin lucruri si altele.

26. Care sunt mijloacele de a inainta mai rapid in aceasta lucrare? Ce virtuti trebuie lucrate in special?
– Mijloacele de inaintare rapida in rugaciune sunt: purificarea prin pocainta, spovedanie si implinirea canonului, lucrarea dupa voia Domnului, implinirea poruncilor dumnezeiesti. Dintre virtuti, trebuie lucrate mai ales iubirea de Dumnezeu si de aproapele, precum si celelalte virtuti teologice – credinta si nadejdea, smerenia, intelepciunea sau chibzuinta, curajul sau barbatia, cumpatarea, dreptatea si celelalte.

27. Ce fel de paza a mintii, a simturilor si a limbii trebuie sa lucreze in permanenta nevoitorul rugaciunii?
– Nevoitorul rugaciunii trebuie sa se fereasca cu toata puterea de orice gand, simtire, cuvant sau fapta pacatoasa, care ar fi impotriva poruncilor evanghelice, dar si de tot ceea ce este desertaciune, fara folos, adica fapte, cuvinte si ganduri desarte.

28. Cum trebuie dus razboiul cu gandurile?
– Lupta cu pacatul si cu patimile trebuie dusa prin trezvie, deoarece asceza exterioara nu poate opri decat pacatul cu fapta. Parintele V. spunea ca ”trezvia sau paza mintii este o treapta mai inalta, ce se opune pacatului din cugetare, curatind omul launtric. Regulile razboiului interior pe care il poarta trezvia sunt: respingerea gandurilor si a inchipuirilor de la prima lor aparitie, curatirea mintii de ele, impotrivirea fata de acestea chemarea fara incetare a numelui Domnului Iisus Hristos, cu dragoste si bucurie”.

29. Pentru ca ati amintit de parintele V., in afara de sfintia sa, cu ce parinti duhovnici mai cunoscuti noua ati mai discutat despre starile si lucrarea dumneavoastra?
– Aveam incredere deplina in indrumarea pe care o primeam de la parintele V., dar deoarece dansul era diacon, trebuia sa vorbesc, macar in parte, atunci cand ma spovedeam, si cu alti parinti. Am vorbit despre rugaciune mai mult cu parintii Arsenie Boca si Constantin Galeriu. Acestia au citit chiar o parte din jurnalul meu duhovnicesc. Am mai avut discutii mai scurte despre rugaciune si cu parintele Sofian Boghiu.

30. Va rugam ca in incheiere sa adresati un cuvant cititorilor.
– Rugaciunea lui Iisus este numita de Sfintii Parinti „arta duhovniceasca” si „mestesugul mestesugurilor”. Ea poate fi lucrata drept, fara inselare, numai in sanul Bisericii, cu spovedanie, cu binecuvantarea si indrumarea unui parinte duhovnicesc. Roadele rugaciunii sunt daruri de la Dumnezeu si vin pe masura dragostei pe care o avem pentru El si a ravnei in lucrarea rugaciunii.

Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul invatator al rugaciunii, sa le daruiasca tuturor duh de rugaciune si mantuirea sufletelor. AMIN!

 „JURNAL DUHOVNICESC – Din însemnările unui lucrător mirean al rugăciunii lui Iisus”, Editura Bizantina

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *