Domnul intră în sufletele celor care Îl caută

Inima ta este o groapă şi un mormânt. Pentru că atunci când începătorul răutăţii şi îngerii lui se cuibăresc în om, fac drumuri şi cărări pe care puterile lui satan intră şi se plimbă în mintea şi în cugetele tale, care atunci nu este un iad, o groapă şi un mormânt, iar tu nu eşti mort pentru Dumnezeu? Acolo în suflet a ascuns satan argintul cel fără de preţ. Pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi şi l-a făcut izvor de apă murdară. Împărtăşindu-ne deci cu Trupul lui Hristos, Domnul intră în sufletele celor care Îl caută, intră în adâncul iadului inimii şi acolo porunceşte inimii, zicând: scoate afară sufletele cele închise. El sfărâmă pietrele cele grele, care zac deasupra sufletului, care este mort cu adevărat. Să presupunem că un om este legat cu lanţuri de mâini şi de picioare, şi vine cineva care îi dezleagă lanţurile, şi îl lasă liber să meargă unde voieşte. La fel dezleagă Domnul şi sufletul celui legat cu lanţurile morţii, îi eliberează mintea, şi-i dă drumul să se odihnească în aerul cel dumnezeiesc.

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele 50 de omilii duhovniceşti, cap. XI – fragment