Domnul este aproape… Vine la fiecare şi-i bate în inimă: oare va răspunde cineva ?
De ce stai ? Vino la Domnul şi începe să lucrezi cu sârg pentru El. Timpul zboară, puterile îmbătrânesc, se învârtoşează şi se apropie de nemişcare, mişcându-se pc direcţia lor înşelătoare. Iar azi-mâine vine moartea. Vezi, ca nu cumva să rămâi în această răceală împietrită faţă de Domnul. Adu-ţi aminte de groaznicul sfârşit, când Dumnezeu Se va îndepărta definitiv de toţi cei ce nu au venit către El, când îi va respinge pe cei ce L-au respins, şi, împins de frică, apropie-te spre Domnul.
Caută-L pe Domnul! Ori Dumnezeu, ori lumea: cale de mijloc nu există. Sau dormi atât de lipsit de grijă, încât nu vezi nimic ? ! Acolo este totul, aici – nimic; acolo este adevărul, aici – mirajul; acolo este liniştea, aici – grijile chinuitoare; acolo, mulţumirea, aici – necontenite suferinţe; acolo, bucuria şi veselia, aici – numai necazuri şi durerea inimii. Le ştii pe toate acestea, le-ai încercat pe toate, dar rămâi, totuşi,
în aceeaşi stare dc deşertăciune a minţii şi a inimii… Vrei să aduci raiul pe pământ ?! Iată, este al optulea mileniu, cum iubitorii de lume se tot străduiesc cu toate mijloacele să instaureze raiul pe pământ… Şi nu numai că nu reuşesc, ci, dimpotrivă, totul merge din ce în ce mai rău… Nu-ţi va reuşi nici ţie, ci numai te vei epuiza în goana după bunăstarea înşelătoare a lumii, precum copiii după curcubeul care fuge pe cer.
De fapt, care suflet nu cunoaşte toate acestea ? Pe toate le ştim, ştim că trebuie să-I aparţinem cu sufletul numai lui Dumnezeu şi să le facem pe toate – şi lucrurile importante, şi pe cele mărunte – pentru a-I fi pe plac numai Lui. Dar când vine vremea faptelor, când vine vremea să ne lepădăm de toate, începem să găsim fel de fel de scuze, pentru a rămâne în patimile noastre… „Nu-i de noi! – spune lumea.- Această viaţă înaltă este pentru aleşi… noi putem trăi oricum… cine este ales, acela este chemat… Iată, Pavel Apostolul… şi ceilalţi, asemenea lui, care s-a văzut că erau chemaţi…”. Iată ce voi răspunde: Dar aceşti aleşi nu au venit singuri la chemarea Domnului ? Sau îi ducea harul legaţi ? Au auzit cuvântul, s-au supus şi s-au îndreptat către Domnul… Să zicem că există anumiţi aleşi, că în viaţa lor totul este deosebit. Dar există şi o cale comună tuturor… Haideţi să mergem pe această cale comună… De fapt, cu toţii suntem aleşi. De vreme ce cuvântul adevărului s-a atins de urechea noastră, înseamnă că suntem aleşi… ne cheamă Domnul şi suntem iresponsabili dacă nu mergem pc calea Sa. Priviţi cum s-au convertit alţii: unul a auzit: „Nu vă adunaţi comori pe pământ” – şi a lăsat totul…; altul a citit: „în deşert se zbate omul! Strânge comori, şi nu tot cel ce strânge mănâncă” – şi a părăsit deşertăciunea, păşind pe calea cea trainică a bineplăcerii Domnului; altul a privit Răstignirea cu o inscripţie deasupra ei: „Iată ce am făcut Eu pentru tine; tu ce faci pentru Mine >…” – şi s-a predat Domnului cu toată inima sa…. Ce sunt toate acestea, decât chemări excepţionale ?! În fiecare zi auzim şi citim despre mii de asemenea cazuri… Putem, după toate acestea, să ne considerăm nechemaţi ?… Nu, fraţilor, problema nu stă în chemare, ci în noi. Cum s-au convertit aceşti păgâni? Au înţeles că nu există viaţă, decât numai în Domnul, şi şi-au schimbat viaţa lor cea necuviincioasă. Aşa trebuie să se întâmple cu toţi. Transformarea lăuntrică sau ruptura depinde de deschiderea inimii noastre faţă de adevărul înţeles. Iar această deschidere depinde întotdeauna de noi… Să o folosim şi ne vom depăşi pe noi înşine. În luminătorul tainic al inimii nu va pătrunde nimeni din afară…
Acolo, omul le hotărăşte pe toate, cu sufletul şi conştiinţa… Să stăm înlăuntrul nostru în faţa Domnului şi, împlinind mai repede tot ce vrea Dumnezeu de la noi şi înţelegând că acestea sunt trebuincioase şi de neînlocuit pentru mântuirea noastră, să ne punem în inimă această lege: „De acum încolo îi voi aparţine Domnului cu toată inima şi numai pentru El voi lucra cu toate puterile mele…” Şi se va adeveri alegerea
noastră, căci alegerea este conlucrarea hotărârii noastre cu chemarea lui Dumnezeu. Domnul este aproape… Vine la fiecare şi-i bate în inimă: oare va răspunde cineva ? Dacă inima este un vas închis, cine-i de vină ?! Pentru toate este vinovată lipsa noastră de bună credinţă faţă de adevărul pc care l-am cunoscut. Dacă n-ar fi aşa, atunci toată lumea ar fi întotdeauna pornită pe calea Domnului. Şi oare este mult ceea ce ni se cere ? ! Căci nu suntem străini cu totul de Domnul ! Doar că nu punem pe primul plan a-I bineplăcea Lui: nu este acesta e primul nostru scop, ci este mai degrabă un fel de adaos. Căci ţelul nostru este de a-i place lumii şi obiceiurilor lumeşti.
Puneţi acum pe primul plan a-I bineplăcea Domnului şi rearanjaţi-le pe toate celelalte potrivit cererilor acestui unic ţel: şi se va schimba starea voastră lăuntrică… Totul va rămâne ca mai înainte… numai inima va fi nouă. Asta-i tot! Este mult, oare?!
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică
