Dintre aceşti mijlocitori între cer şi pământ nici unul nu e mai presus de Maica Domnului

Maica Domnului este cunoscută ca mijlocitoare încă de la începutul Bisericii creştine. Adevărul acesta despre Sfânta Fecioară s-a transmis din generaţie în generaţie; ea a încălzit inimile credincioşilor creştini de-a lungul veacurilor; ea a inspirat pana alcătuitorilor de rugăciuni şi de cântări bisericeşti; ea a înaripat nădejdile de mai bine a celor din suferinţe şi din nevoi; ea a întărit curajul lor în lupta cu greutăţile vieţii. Cele mai numeroase icoane din bisericile presărate de-a lungul şi de-a latul creştinătăţii, pe câmpii, pe munţi şi pe văi, sunt icoanele Sfintei Fecioare şi nu greşim dacă spunem că nu există casă de creştin evlavios în care, printre celelalte icoane, să nu se găsească şi icoana Maicii Domnului.
Este credinţa aceasta în puterea mijlocitoare a Sfintei Fecioare, o credinţă desdemonică, o credinţă idolatră, o credinţă protivnică spiritului adevărat al creştinismului, aşa cum vor să convingă lumea urmaşii de azi ai iconoclaştilor de ieri ? Sau credinţa aceasta reprezintă unul dintre cele mai categorice adevăruri ale religiei noastre ?
Dacă marele apostol al neamurilor ne spune că mântuirea noastră s-a făcut numai prin jertfa de pe cruce a Domnului (Evrei 10, 10), apoi el înfăţişează cu aceasta însăşi esenţa creştinismului. Nu este cu putinţă împăcarea cu Dumnezeu decât numai prin jertfa Lui, prezentă de-a pururea pe altarul Bisericii creştine în taina Sfintei Euharistii. Dar împărtăşirea noastră din jertfa Domnului nu trebuie să se facă „spre  judecată şi spre osândă”. Este nevoie de o întreagă pregătire: de o viaţă dusă la un anumit nivel duhovnicesc, pe care de cele mai multe ori nu-1 putem atinge, oricât ne-am strădui.
Pentru iertarea acestor călcări de lege „cu ştiinţă sau cu neştiinţă”, pentru iertarea noastră prealabilă de către Dumnezeu, în vederea  înfăţişării noastre înaintea Focului celui Mistuitor din Sfintele Taine, avem nevoie de alţi mijlocitori. Aceştia nu săvârşesc prin ei însăşi mântuirea nostră; nu se substituie lui Hristos, dar ne dau un puternic ajutor pe calea cea bună, ne apropie mai mult de Dumnezeu, mijlocindu-ne de la El cele de care avem nevoie.
Dintre aceşti mijlocitori între cer şi pământ nici unul nu e mai presus de Maica Domnului. Numai  ea a mijlocit totul şi numai ea L-a mijlocit pe însuşi Mântuitorul. „Ea este mijlocitoare pentru neamul omenesc şi face legătura între Dumnezeu şi om, ca om preaslăvit şi îndumnezeit. Dacă Domnul este Mijlocitor şi Arhiereu, în calitate de autojertfitor, apoi ea este mijlocitoare în faţa Lui şi poartă, în această calitate, după vedenia lui Andrei cel nebun pentru Hristos, omofor, ca o rugătoare în faţa Fiului (omenirea se roagă prin omenirea îndumnezeită a Maicii Domnului). El uneşte în sine două firi, iar ea prin sine susţine şi înalţă către Dumnezeu omenirea şi întreaga făptură’

Monahia Semfora Gafton, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă