”Din gura unei ciori…”

”Din gura unei ciori, doar «cra» va ieși”, spune un proverb. Tot astfel, din gura unui măgar, răgete vor ieși, iar din gura unui bou, muget se va auzi. Din gura omului bun însă, cuvânt bun va ieși, iar din gura celui rău, cuvânt rău va ieși. ”Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea va scoate afară cele rele” (Matei 12, 35).

Un izvor este fie curat, fie murdar, în funcție de apa ce se află în adâncul pământului. Este apa curată? Curat va fi și izvorul. Este apa murdară? Apă murdară va izvorî și izvorul. Ce este în inima noastră, aceea va grăi și gura noastră. Inimă grea, cuvinte grele. Inimă smerită, cuvinte smerite. ”Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană” (Luca 19, 22), spune Domnul.

Așadar, ca să înțelegi ce ascunde aproapele tău, lasă-l să vorbească. Din gura lui, îi vei cunoaște inima. ”Cum puteți să grăiți cele bune, de vreme ce sunteți răi?” (Matei 12, 34), le-a spus Hristos fariseilor.

Și ”gura omului grăiește din prisosul inimii lui” (Luca 6, 45). Voi da un exemplu practic privitor la acest verset: într-un rezervor punem apă astfel încât rezervorul se umple până sus și dă pe dinafară. Ceea ce dă pe dinafară este de prisos. Tot astfel, cuvântul ce se revarsă din gură. Așadar, omul  rău, când vorbește cu pace, nu ”își revarsă” conținutul inimii fie de frică, fie de rușine, fie din varii motive. Însă înlăuntrul lui, unde nimeni nu-l vede, ”are loc un dezastru!”

Când se supără, își pierde controlul, exteriorizându-și răutatea până atunci ascunsă. O să-l auzi spunând lucruri nemaiauzite. De pildă, se prea poate să auzi o mamă să înjure, să-și ocărască și să-și blesteme copiii. Apoi, când îi trece supărarea, să zică: ”Ce am pățit, ce am făcut, ce am spus copiilor mei?!” Vedeți? Cuvintele pe care le-a spus această mamă în supărarea ei nu o reprezintă, fiindcă, în acel moment, nu vorbea sinele ei ”firesc”. De aceea, orice vorbește aproapele la supărare nu trebuie să luăm ”de bun”, deoarece este ”ieșit din minți”, mai precis este ”ieșit de sub control”.

Omul bun vorbește din preaplinul inimii lui. Din smerenie, o să spună puține lucruri, Când se va supăra, va spune și el, la rândul lui, lucruri pe care le ascundea în inimă. Nu va rosti, desigur, lucruri urâte sau blasfemii, deoarece astfel de lucruri sunt străine inimii lui curate. Pur și simplu o să ridice vocea, spunând câteva cuvinte care sunt de prisos. De exemplu, ați putea să vi-l imaginați pe Cuviosul Paisie Aghioritul mânios și rostind cuvinte nepotrivite?

Și totuși, Apostolul Pavel a spus magului Elima: ”fiule al diavolului, cel plin de toată viclenia și de toată înșelăciunea” (Faptele Apostolilor 13, 10). Dar acestea le-a spus cu pace, din prisosul inimii lui. Ne ”scapă” însă un ”amănunt” fundamental. Sfântul Pavel mai întâi ”a fost inundat de Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 7, 9(, și apoi i-a spus lui Elima ”fiule al diavolului…”, așadar aceste cuvinte nu au fost din inima lui. Ceva asemănător s-a petrecut și cu Sfântul Ștefan. Și-a ”jignit” compatrioții pentru necredința lor, denumindu-i ”tari în cerbice” (Faptele Apostolilor 7, 51) și fanatici. Și totuși, fața lui strălucea ”ca o față de înger”  (Faptele Apostolilor 6, 15). Aceasta este dovada că vorbea în Duhul Sfânt, în timp ce noi vorbim sub stăpânirea patimilor, înnegrindu-ne și mai mult sufletul deja întunecat.

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – Cum să nu greșim prin cuvânt”, Editura de Suflet Editura Tabor, București, 2019