Din clipa în care suferința nu-ți mai este străină ci este asumată și acceptată ea îți devine suportabilă și chiar se preface în bucurie

Toți în viață suferim mai mult sau mai puțin de o boală, de un necaz, de  singurătate, de bătrânețe, de plictiseală uneori, de trădarea unui prieten, este o deosebire între o suferință și o suferință asumată.

O suferință pe care o ai și nu o accepți, din cauza căruia te plângi și lui Dumnezeu, te plângi și oamenilor și pe care o suporți greu și care te chinuiește; și există suferința asumată, acea suferință dacă nu este asumată te chinuiește, dacă este asumată te va liniști, și dacă vei spune: „sufăr pentru păcatele mele pe care le-am uitat, pe care le-am făcut, pe care nu le știu, pe care nu le-am mărturisit, și iată că Dumnezeu mă pedepsește din lumea aceasta pentru ca să mă scutească pe lumea cealaltă”, sau spui: „prin aceasta vrea Dumnezeu ce vrea cu mine”; ca, cu orbul din naștere – au întrebat ucenicii: „Cine a greșit, el sau părinții lui că s-a născut orb?” Și răspunsul a fost: „Nu, nici el nici părinții lui, dar s-a născut orb pentru ca prin el să se vadă lucrarea lui Dumnezeu;” care lucrare? Faptul că Dumnezeu avea să-l vindece.

Vă spun dintr-o lungă experiență, pentru că sunt un om bătrân și în viață am trecut prin multe, prin foarte multe, dintre care nu puține au fost suferințele, oarecum cumplite, inclusiv anii mei de închisoare. Important este că din clipa în care începi să suferi, să ți-o asumi și să zici suferința este a mea, aceasta este crucea mea, pe care o port pentru că și Iisus a purtat-o! El pentru păcatele noastre, eu pentru păcatele mele, El pentru că a jertfit ceva, eu pentru că vreau să jertfesc ceva, El pentru că a iubit ceva – i-a iubit pe oameni – eu pentru că îmi iubesc țara și îi iubesc pe semenii mei, și din clipa în care suferința nu-ți mai este străină ci este asumată și acceptată ea îți devine suportabilă și chiar se preface în bucurie. O spune un om cu mâna pe inimă!

Să suferi de foame, de sete, de frig, de bătăi și să te bucuri, iertându-i pe cei care te chinuiesc, este modelul Iisus, pe care să vă spun eu, numai trecând prin suferințe într-un fel asemănătoare cu ale Lui, poți să le înțelegi pe deplin. Ei bine tâlharii care au fost răstigniți împreună cu El erau pentru păcatele lor, pentru nelegiuirile lor – și unul dintre ei cârtea, socotind și spunând că a fost osândit pe nedrept – asta o spun toți criminalii, stau la închisoare pe degeaba – pe câtă vreme cel din dreapta lui Iisus, și-a asumat suferința și i-a spus celuilalt: „Tu nu vezi că pentru păcatele noastre suntem aici?

Deci ne merităm pedeapsa, dar Omul Acesta de lângă noi, este un Om drept, El nu a făcut nimc și este răstignit nevinovat!” Iisus a auzit aceste cuvinte, și-a întors capul către el, iar tâlharul i-a spus: „Pomenește-mă Doamne când vei veni întru Împărăția Ta!” Iar Iisus i-a răspuns: „Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!” Și în felul acesta, cu el, cu tâlharul care s-a pocăit, a deschis Iisus Raiul nostru al tuturor. Iată deci deosebirea dintre a avea o suferință neasumată și o suferință asumată. (…)

Iisus Hristos și-a asumat această suferință, pentru asta a venit din cer pe pământ, să sufere și de foame, și de frig, și-a asumat suferința până la capăt fără nici un fel de rabat. El a spus: „Oare credeți că nu pot să-l rog pe Tatăl Meu să-mi trimită câteva legiuni de îngeri să mă apere?” Păi cum să nu?! Dar din clipa în care s-a predat în Grădina Ghetsimani și a intrat în acest ciclu al patimilor Sale, El a devenit numai om, nu a făcut apel la niciuna din puterile Sale dumnezeiești. S-a lăsat arestat, dus în sinedriu, purtat de la Ana la Caiafa, pălmuit, batjocorit, biciuit, și în cele din urmă răstignit. Le-a prevestit pe toate aceastea.

Le-a spus nu odată ucenicilor Săi: „Să știți că Fiul Omului – adică Eu – va fi dat în mâna răufăcătorilor și-L vor batjocori și-L vor silui, dar a treia zi v-a Învia. ”Din clipa în care sângele Lui Iisus a început să ude lemnul crucii, Crucea a devenit altar, nu a mai fost element de tortură. Ci altar pe care se aducea o jertfă: Iisus Însuși, fiind și jertfă și Cel care aducea această jertfă. Jertfa pentru ce? Pentru răscumpărarea noastră, a celor mulți și păcătoși. Din iubire pentru noi și-a asumat această jertfă și a dus-o până la capăt. Repet, nu a făcut nici un fel de rabat (adică: reducere din suferință)!

Unul din chinurile cumplite ale Răstignitului era setea, pierdea sânge, și cel care pierde sânge suferă de sete, i se usucă gura, și femeile miloase, aveau obiceiul să facă o băutură dintr-un vin, un oțet, amestecat cu fiere, era un fel de anestezic, și le ducea acolo la locul de osândă ca să le dea celor osândiți și să le îndulcească într-un fel, să îmblânzească durerile prin această anestezie pe care o producea această băutură. I s-a oferit și Lui Iisus, a fost luat un burete, a fost îmbibat cu această băutură anestezică și cu un vârf de trestie adusă la gură; dar Iisus a refuzat, nu a vrut anestezie, a zis, „durerea mea trebuie să fie întreagă până la capăt, fără nici un fel de concesie”. În aceasta constă măreția crucii și măreția jertfei, al unei Jertfe al cărui simbol este Sfânta Cruce.

Sfânta Cruce este și putere, este putere prin ea însăși, așa cum o icoană prin puterea persoanei care se găsește în spatele ei și pe care icoană o reprezintă, dacă acea persoană, acel sfânt sau acea sfântă binevoiește, impregnează materia cu o anumită putere și icoana devine făcătoare de minuni. (…). Ei bine uneori așa se întâmplă și cu semnul Crucii, cu cel care o poartă înlăuntrul lui, Crucea devine putere ea însăși, este suficient să îți faci semnul Crucii cu credință și cu evlavie puternică, să zici o rugăciune scurtă și ea devine putere care te apără și te întărește.

 Vă voi aminti că cea mai scurtă rugăciune, dar și cea mai eficientă pe care noi o avem în creștinismul răsăritean este rugăciunea zisă a inimii sau a minții sau a minții în inimă, foarte scurtă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” Aceasta împreună cu semnul Crucii izvorăște o putere extraordinară, liniștitoare, și mântuitoare. Vă îndemn din toată inima să o faceți, este scurtă, se poate spune oriunde, în biserică, acasă, pe drum, la serviciu, oriunde te găsești, cu voce sau în gând. Oricând se poate spune această rugăciune care repet, însoțită de semnul Crucii ea este putere!

IPS Mitropolit Bartolomeu Anania despre – „Suferința asumată”

sursa:ortodox.md