Diavolul ne ademenește cu boabe din desfătarea lumească, cu amănunte nesemnificative, cu fleacuri. Iar noi mergem de bună voie….

Dar ce este iadul? Dacă raiul este în sufletul omului, iadul nu este tot acolo? De ce omul are mai la îndemână cheile iadului decât cele ale raiului? De ce viața de pe pământ este mai des comparată cu iadul decât cu raiul?

– Un părinte de la o mănăstire avea un perete al chiliei sale un tablou care înfățișa focul și chinurile iadului. Dimineața și seara și ori de câte ori putea peste zi, privea aceste imagini, meditând la ceea ce vedea, întărindu-se în fața ispitelor.

El îi îndemna și pe alții să facă asemenea, zicându-le: Omul să se coboare cu cugetul în iad, spre a se convinge de grozăvia lui, fiind încă în viață, căci după moarte dacă a intrat acolo, nu mai poate ieși. Cine uită iadul, ușor cade într-însul….!

Dar să vă mai spun ceva…. Ați văzut cum duce creștinul nostru porcul la tăiere? Îl scoate din grajd, îi aruncă niște boabe de porumb. Porcul se lasă păcălit de boabe și înaintează. Îi mai aruncă niște boabe, porcul mai face câțiva pași.

Așa, din păcăleală în păcăleală porcul ajunge la locul de tăiere, la abator. Când ajunge la locul convenabil porcul este trântit la pământ și este înjunghiat. Așa își bate joc diavolul de mulți dintre noi, așa că ne păcălește ca să pierdem calea cea dreaptă. Ne ademenește cu boabe din desfătarea lumească, cu amănunte nesemnificative, cu fleacuri. Iar noi mergem de bună voie….

Adrian Alui Gheorghe , Cu Părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire