De ce nu vreţi să vă aşezaţi la rugăciune?

Domnul să vă întărească în strădania de a vă ruga tot mai mult. Rugaţi-vă nu pentru că vă place, ci pentru că trebuie. Mai cu seamă, deprindeţi-vă cu rugăciunea lui Iisus. Aşa să vi se lipească de limbă, încât să o repete conştient şi inconştient. Asta nu se întâmplă dintr-o dată. Cred, de fapt, că nici nu v-aţi apucat de această lucrare. Este grea la început. Dar biruiţi-vă. Dumnezeu să vă ajute!

Problema dumneavoastră m-a uluit… E greu de explicat, aşa cum este greu de explicat ce este ziua. Aveţi, se pare, puţină râvnă spre a-I fi pe plac Domnului. Iar cât priveşte punerea vieţii, pentru mucenici acest lucru avea semnificaţia cea mai directă, iar pentru noi înseamnă să lucrezi Domnului fără cruţare de sine. Aceasta are semnificaţia cea mai cuprinzătoare!…

De ce, de pildă, nu vreţi să vă sculaţi dintr-o dată? Vă e milă de dumneavoastră. De ce nu vreţi să vă aşezaţi la rugăciune? Vă e milă de dumneavoastră. De ce nu vreţi să renunţaţi la un fel de mâncare sau la altul? Vă e milă de dumneavoastră. Şi multe, multe altele. Trupul începe să ţipe de parcă e dus la spânzurătoare. Cel care-l răpune, acela îşi jertfeşte viaţa… şi asta se poate face în fiece clipă, prin lepădare de toate şi fără autocompătimire. Desigur, trebuie să ne îngrijim în fel şi chip pentru ca ceasul morţii să fie un ceas fericit; dar dacă este şi va fi aşa pentru toată lumea, asta nu putem prevedea… De aceea, trebuie să o aşteptăm cu frică şi cu cutremur. Bunătatea lui Dumnezeu este nemărginită: El nu ne doreşte nenorociri şi chinuri, dar ce-i de făcut dacă noi ne facem nevrednici de ea? Ce-i de făcut cu cel care spune: „Pleacă de la mine; nu vreau să cunosc căile Tale “? Cine altcineva decât sfinţii asceţi a cunoscut mai mult bunătatea lui Dumnezeu – nu cu mintea, ci cu inima? Dar frica de moarte şi de Judecată nu s-a îndepărtat niciodată de la ei. Slavă Domnului că aveţi iubire de Dumnezeu şi dorinţa de a-I fi pe plac. Fie ca El să păstreze în dumneavoastră acest simţământ cuvios, această flăcăruie uşoară, desigur, şi ameninţată de multe vânturi, şi fie ca să o prefacă în flacăra lui Serafim. Acest simţământ, mai cu seamă, aveţi grijă să-l păstraţi! Va fi jale când se va stinge! Se va face întuneric beznă, vor domni frigul şi toată neorânduiala. Cel mai bun sprijin în menţinerea lui este nevoinţa faptelor bune, împletită cu cea a rugăciunii, în asta stă toată calea mântuirii. Se pare că nu-i complicat, nici anevoios.

Sfântul Teofan Zăvorâtul , „Învățături și scrisori despre viața creștină”