De ce duce lipsa in fiecare zi si in fiecare ceas omul pacatos, intinat? De mila, de curatie si de sfintire. Unde si cum se da, unde si cum poate fi dobandit acest har? Prin Biserica. Cand anume? In timpul dumnezeiestilor slujbe si al savarsirii diferitelor taine. Dar acasa? Poate fi dobandit si acasa prin rugaciune sarguincioasa si prin tinerea unor randuieli. Poate fi dobandit in orice loc si orice timp, dar nu se revarsa niciunde atat de imbelsugat si de lucrator ca in locasul bisericii. De aceea locasul bisericii le este crestinilor atat de scump, ca un izvor de apa vie, si o casa a lui Dumnezeu, ca un loc al milei, curatiei, sfinteniei, vietii ceresti.
In biserica, sunt zugravite pe icoane chipurile sfintilor pomeniti la Liturghie, la proscomidie si la Liturghia celor credinciosi; cei ce au fost inainte-vestitorii si prorocii credintei noastre; ce au pecetluit adevarul si darul cel mantuitor al credintei cu sangele lor, cu schingiuiri fara
numar si cu moarte, cu minunate nevointe, cu post si rugaciune si care, se roaga cu indrazneala lui Dumnezeu pentru noi – martori vesnici ai adevarului credintei si ai puterii ei de-viata-facatoare in cele mai grele chinuri si sub amenintarea mortii, stalpi pe veci neclintiti ai Bisericii in jurul careia inalta zid cu ale lor rugaciuni, slava si podoaba Bisericii.
Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant [MT 28,18]. In virtutea acestei puteri Domnul aseaza pastorii Bisericii –ierarhi si ceilati clerici de sub autoritatea lor: preoti, diaconi. In virtutea acestei puteri sunt savarsite toate Tainele: Botezul, sau innoirea prin apa si prin Duh,
Mirungerea sau darul Duhului Sfant; prefacerea, prin Duhul Sfant a painii si vinului in Trupul si Sangele Sau, dezlegarea pacatelor prin Duhul Sfant in Spovedanie, binecuvantarea unirii dintre barbat si femeie prin Cununie; vindecarea bolilor prin Taina Sfantului Maslu. In virtutea acestei puteri atotputernice a fost pazita Biserica Sa, in primele sale veacuri de existenta, veacuri cumplite persecutii si chinuri asupra urmaritorilor Ei; au capatat putere si s-au facut nebiruiti sfintii sai, infruntand toate caznele si proslavindu-se in chip minunat – i-a pazit pe ei pana acum si ii va pazi pana la sfarsitul veacurilor; cu aceasta putere atotputernica El ne apara astazi si ne izbaveste pe fiecare de pacate si de vrajmasii vazuti si nevazuti.
Orice om bolnav sufleteste, adica patimas si pacatos, neputincios, necurat, ticalos, blestemat,nenorocit, sarac, orb, gol, mort. Domnul a pogorat din ceruri pe pamant ca sa mantuiasca pe cel pierdut [Mt 18,11; Lc 19,10], si a intemeiat pe pamant Biserica Sa, pentru ca oricand sa mantuiasca pe cei ce doresc mantuirea, pentru ca oricand sa se vindece de boli trupesti si sufletesti cei ce doresc sa se vindece, pentru ca oricand sa se lumineze cei ce cauta sa se elibereze de intunericul pacatului, pentru a-i intari pe cei neputinciosi, pentru a-i lumina si
curati pe cei necurati, pentru a-i izbavi de necazuri si nevoi si de saracia sufleteasca si de a-i imbogati cu Dumnezeirea prin impartasirea cu sfintele lui Hristos taine si prin unirea cu Hristos, pentru ca sa se acopere goliciunea si necuviinta noastra, sa vieze oricand, in fiecare zi, pe cei ce mor cu sufletul prin moartea pacatului. Iata ce lucru insemnat este pentru noi Biserica si ce lucru de neaparata trebuinta este pentru fiecare dintre noi! Dar multi rataciti fug acum de ea, se instraineaza de ea, o hulesc! O, sarmanilor, nefericitilor, care va dati pierzarii! Cunoasteti lucrarea mantuitoare a Dumnezeiestii Bisericii si intoarceti-va la ea, ca la o mama gingas iubitoare, ca la montuitoare, ca la o mijlocitoare pentru voi in fata lui Dumnezeu. Cine va vede atat de satisfacuti, traindu-va atat de superficial viata, ar putea crede ca nu mai puteti de-atata sanatate si multumire si ca nu aveti nevoie de Biserica, de tamaduirea ei, de mantuirea ei, de serviciile ei – dar aceasta numai in aparenta, fiindca sufletul va este sarac, blestemat, milog, orb si mort.
Atat cat credem in Biserica, care este comunitatea credinciosilor intru Domnul, adunati ca intr-un singur trup de Hristos, capul sau si insufletit de Duhul cel unul al lui Dumnezeu, noi, ca madulare ale trupului Bisericii, trebuie sa ne pazim si sa ne iubim unii pe altii, ca pe noi
insine, ca pe sufletul si trupul nostru – sa starpim din inimile noastre iubirea de sine, lacomia, invidia, dusmania, mania, ura, tinerea minte a raului, desfarnarea, neinranarea, sa iertam unii altora asa cum vrem sa fim iertati noi insine de ceilalti, sa fim sensibili la neputintele semenilor, sa ii ajutam cu ajutor sincer si de bunavoie. Iubirea este semnul cel mai autentic prin care se recunosc ucenicii lui Hristos si madularele Bisericii lui Hristos. Fara iubire nu exista Biserica. Sadeste in noi, Doamne aceasta iubire, ca sa nu mai gandim raul.