Dacă vrea cineva să-și facă rânduială în viață, trebuie neapărat să-și facă rânduială în minte

Toate pornesc de la gand: si cele bune, si cele rele; toate ale omului pornesc de la gandul omului. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, trebuie sa-ti faci randuiala in minte, iar daca nu-ti faci randuiala in minte, nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte.

In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara: asa cum moara macina ce bagi pe moara, tot asa si mintea – macina ce bagi pe minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti: daca ai ganduri conforme cu voia lui Dumnezeu – deci daca ai ganduri bune -, esti om bun; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Domnul Hristos spune ca „din prisosinta inimii graieste gura” si ca „omul cel bun, din comoara cea buna a inimii sale scoate cele bune, pe cand omul cel rau, din vistieria cea rea a inimii sale scoate cele rele” (Matei 12, 34-35). Tot Domnul Hristos a spus: „Nu se poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune” (Luca 6, 43). Comparandu-l deci pe om cu pomul, si roadele omului cu roadele pomului, Domnul Hristos se refera la ganduri, in sensul ca noi ne cunoastem pe noi insine dupa gandurile pe care le purtam in minte, ganduri care uneori se concretizeaza in cuvinte si fapte, iar alteori raman doar la nivelul gandului. Dar chiar si gandurile care raman la nivel de gand si care nu se traduc in cuvant sau in fapta pot fi cu pondere in viata omului, in asa fel incat gandurile cele rele il intineaza n om, iar gandurile cele bune il imbunatatesc pe om, il fac curat.

Deci, daca vrea cineva sa-si faca randuiala in viata, trebuie neaparat sa-si faca randuiala in minte.

Unde poate gasi omul gandurile cele frumoase si gandurile cele bune? Le poate gasi in Scriptura.

Fiind acum vorba despre „Podoabe de gand”, noi trebuie sa stim ca gandurile cele bune sunt toate o podoaba de gand, insa cele ce s-au scris in Evanghelie nu s-au scris ca sa impodobeasca ganduri, ci ca sa-l foloseasca pe om; adica nu s-a cautat o estetica literara, sa zicem, chiar daca sunt si lucruri foarte placute, foarte frumoase, care oricum impodobesc mintea. Dar cel care a scris n-a scris asa cum ai scrie o carte literara, o carte beletristica, anume ca sa placa si sa folosesti niste figuri de stil, anume ca sa fie frumos -si mai ales ca sa fie intai frumos si dupa aceea sa vina celelalte -, ci totdeauna s-a avut in vedere utilul, practicul.

In legatura cu gandurile din Noul Testament, de pilda, eu am ales in special trei texte, trei locuri din Noul Testament asupra carora ma opresc cel mai mult si mai bine si care imi si plac din punct de vedere al alcatuirii literare. Este vorba despre: „pescuirea minunata” (din Sfanta Evanghelie de la Luca, din capitolul 5), „spalarea picioarelor” (care s-a intamplat la Cina cea de Taina si pe care o descrie Sfantul Evanghelist Ioan, in capitolul 13) si istorisirea despre inaltarea Domnului Hristos (din capitolul 24 de la Luca si din Faptele Apostolilor, capitolul 1).

In ceea ce priveste „pescuirea minunata”, este o istorisire pe care o gasim numai in Sfanta Evanghelie de la Luca, in intelesul acesta de minune facuta la inceputul uceniciei a patru dintre cei doisprezece Sfinti Apostoli, si anume a lui Andrei, a lui Petru, a lui Iacov si a lui Ioan. De fapt, sunt doua pescuiri minunate in Noul Testament: una relatata in capitolul al 5-lea din Sfanta Evanghelie de la Luca si una in capitolul al 21-lea din Sfanta Evanghelie de la Ioan; amandoua sunt minunate, amandoua prezinta niste minuni de pescuire deosebita. Dar eu ma gandesc acum in primul rand la pescuirea minunata descrisa in Sfanta Evanghelie de la Luca.

Se spune ca, fiind Petru si Andrei dupa o noapte in care incercasera sa pescuiasca, isi spalau mrejele si voiau sa plece acasa. Atunci Domnul Hristos l-a rugat pe Petru – pe Simon, fiul lui Iona -, dupa ce a intrat in barca lui de pescar, s-o mane putin de la tarm, ca sa nu-L imbulzeasca multimea de oameni care erau de fata, si, din barca Sfantului Apostol Petru, a spus cuvinte de invatatura; dupa aceea, a zis: „Mana la larg si lasati mrejele in jos, ca sa pescuiti”.

Sfantul Apostol Petru a zis atunci: „Doamne, toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar, pentru cuvantul Tau – pentru ca zici Tu -, arunc mreaja in mare”. Prin aceste cuvinte, el isi arata, pe de o parte, parerea lui de pescar (parere care ar fi fost sa nu mai arunce nicio mreaja, pentru ca daca o noapte intreaga n-au prins nimic, nu se astepta sa mai prinda pesti, sa Pescuiasca dimineata), iar pe de alta parte arata ca, intrucat a zis Domnul Hristos sa mane la larg si sa arunce mreaja in mare, el renunta la gandul sau si primeste invatatura Domnului Hristos; si au prins multime mare de pesti.

Sfantul Apostol Petru a fost coplesit de aceasta minune si a cazut fata la pamant, in barca, in fata Domnului Hristos, si a zis: „Du-Te de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos”. Iar Domnul Hristos i-a spus: „Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 1-10).

Aceasta istorisire ne pune in atentie faptul ca noi trebuie sa-I dam dreptate lui Dumnezeu si sa facem ce vrea Dumnezeu, atunci cand am avea noi o alta parere decat ceea ce ne invata Domnul Hristos.

Părintele Teofil Părăian,”Din ospățul credinței”, Editura Mitropolia Olteniei

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *