Dacă ne-am eliberat la Botez, de ce nu vedem aerul libertăţii cum îl văd cei ce se nevoiesc?
Vederea noastră este întunecată de plăcerile cu voia şi de nesocotirea poruncilor, pe cari aceia le-au împlinit. Căci am spus mai înainte că omul se eliberează prin darul lui Hristos, dar voia sa stăruie pe lângă ceea ce iubeşte, chiar după ce s-a botezat, din pricina libertăţii sale. Când Iisus zice: „Cei ce se silesc răpesc împărăţia Cerurilor”, vorbeşte despre voia noastră, vrând ca fiecare din noi să se silească potrivit cu Botezul, ca să nu se abată spre rău, ci să stăruiască în bine. Desigur, precum omul pătimea de silă sub robia Stăpâniilor (rele), Dumnezeu putea să ne slobozească şi să ne facă neschimbători tot cu sila. Dar n-a făcut aşa, ci prin Botez ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând păcatul prin cruce, şi ne-a dat poruncile libertăţii, dar a urma sau nu poruncilor a lăsat la voia noastră liberă. Drept aceea, împlinind poruncile ne arătăm dragostea faţă de Cel ce ne-a eliberat; iar nepurtând grijă de ele, sau neîmplinindu- le, ne dovedim împătimiţi de plăceri.
Dar aceştia se poticnesc chiar în gândurile lor când zic: „Vrem să împlinim poruncile, dar nu putem, fiind ţinuţi cu puterea de păcat; de aceea trebuie să ne nevoim mai întâi şi să ştergem păcatul ca să putem împlini poruncile libertăţii”. Ei nu înţeleg însă ce zic, nici ceea ce vreau să dea ca lucru sigur. Căci dacă nu ai peste tot libertate şi nu poţi împlini poruncile, prin care nevoinţe zici că ştergi păcatul? Pentru că nevoinţele celor credincioşi sunt porunci. Tu deci zici: „Nu pot împlini poruncile, până mu mă voi curăţi întâi prin nevoinţe”. Dar arată-mi atunci nevoinţele, de care zici că sunt afară de porunci, şi voi crede părerii tale. Dacă îmi arăţi rugăciunea, ea e poruncă; dacă îmi arăţi postul, e tot poruncă ; privegherea, de asemenea e poruncă; dărnicia, la fel e poruncă; punerea sufletului, tot poruncă este; curăţirea gândurilor, e şi ea poruncă; crucea, moartea şi orice altă faptă a virtuţii ai mai numi, toate sunt porunci. De aceea celor ce au primit puterea de a împlini poruncile, Hristos le porunceşte ca unor credincioşi să se nevoiască să nu se întoarcă spre cele dinapoi, nu pentru că prin porunci ar avea să şteargă păcatul, ci ca să nu se mai întoarcă pe ei înşişi la cele dinapoi. Deci aceste porunci nu scot afară păcatul (căci aceasta s-a făcut numai prin cruce), ci păzesc condiţiile libertăţii noastre. Căci spune-mi mie: dacă scoţi afară păcatul lui Adam prin fapte, de ce s-a zis că „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi ?”‘)
Marcu Ascetul, Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptează din fapte, în 226 de capete, în Filocalia, vol.I
