Dacă mă spovedesc nu e ca și când L-aș batjocori pe Dumnezeu?

Între piedicile pe care ni le pune diavolul pentru a opri întoarcerea noastră la Dumnezeu sunt și unele pretexte care par raționale. Menționăm două dintre acestea:

1. Prima se referă la persoana duhovnicului: ”De ce să merg la preot sî-mi mărturisesc păcatele?”, spun mulți. ”Cum să am încredere într-un om care este păcătos ca mine? Le voi mărturisi în fața icoanei și Dumnezeu le va auzi”.

Oamenilor care aduc astfel de justificări pentru a evita Sfânta Spovedanie trebuie să le amintim că scopul Tainei este iertarea păcatelor și vindecarea sufletului. Iertarea păcatelor firește că nu poate fi dată de icoană, ci de clericul care are harul preoției, prin rugăciunea de iertare. Iar vindecarea sufletului presupune harul Sfântului Duh (Care ne oferă Taina) și călăuzirea luminată a duhovnicului.

Hristos le-a dat ucenicilor Lui poruncă să săvârșească Sfânta Spovedanie, zicând: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate. Prin aceste cuvinte Sfinții Apostoli, și prin succesiune preoții, ”au primit puterea pe care Dumnezeu nu le-a dat-o nici îngerilor. Acest lucru a fost făcut de Hristos pentru că fiecare păcătos să găsească și compătimire și înțelegere în lupta lui, fiindcă preotul, om fiind, cunoaște greutățile luptei duhovnicești. Însă nu trebuie să uităm: ”cele lucrate pe pământ de preoți sunt pecetluite de Dumnezeu în ceruri”.

Există creștini care cred că validitatea Tainei depinde de virtutea duhovnicului. Însă atunci când mergem la duhovnic în persoana lui Îl întâlnim pe Însuși Hristos. Suntem încredințați că ne mărturisim păcatele lui Hristos, fiindcă prin intermediul duhovnicului lucrează Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur spune referitor la aceasta: ”Toate se fac după măsura credinței tale.  Nici preotul virtuos nu-ți va fi de folos cu ceva dacă tu nu ești credincios, nici cel păcătos nu te va vătăma cu ceva dacă tu ești credincios… Cele dăruite de Dumnezeu nu pot fi înrâurite de virtutea preotului. Toate se datorează harului lui Dumnezeu”. Iar Sfântul Grigorie Teologul povățuiește: ”Nu-i judeca pe duhovnici, tu, care ai nevoie de vindecare.”

Sfânta Spovedanie este o Taină. La întâlnirea duhovnicului cu cel care se spovedește lucrează harul dumnezeiesc, nu numai pentru iertarea păcatelor, dar și pentru rezolvarea problemelor duhovnicești pe care le întâmpină cel care se spovedește. Duhovnicul se roagă încă din prima clipă a întâlnirii și așteaptă ca Dumnezeu să-l lumineze. Atunci când simte vestea dumnezeiască, dă răspunsul pe care amândoi îl primesc ca definitiv. Însă dacă cel care se spovedește nesocotește primul cuvânt al duhovnicului, atunci va micșora lucrarea Tainei, și Spovedania se va preschimba într-o simplă discuție omenească.

2. Un alt pretext des întâlnit este continua repetare a păcatului. Unii spun: ”De vreme ce sigur voi păcătui iarăși, de ce să mă spovedesc? M-am străduit de multe ori și n-am putut să-mi tai patima care mă chinuiește. Dacă mă spovedesc nu e ca și când L-aș batjocori pe Dumnezeu?”.

Celui care gândește astfel îi spunem: ”Dacă ai avea o boală care nu se vindecă și ai suferi dureri groaznice, n-ai lua vreun medicament? Dacă aștepți să te faci bine pentru a lua medicamentul, vei suferi din ce în ce mai mult. Bolile sufletului se vindecă și spovedania este medicamentul pentru ele. Chiar dacă nu vindecă imediat o stare cronică, ajută mult la vindecare, fiindcă ne întărește prin harul Sfântului Duh. Astfel, lupta împotriva patimii devine mai ușoară.”

Dacă avem vreun  păcat care a devenit obișnuință, tocmai de aceea trebuie să mergem mai des la duhovnic, folosind ”bisturiul Duhului”, va tăia la rădăcina păcatului până ce o va reteza cu totul.

Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre cât de greu este să ne izbăvim de păcatul care a devenit obișnuință, aduce un exemplu din viața agrară: ”Omul care vrea să taie un pom ia toporul și-l lovește la rădăcină. Dacă-i fă o lovitură și pomul neroditor nu cade, nu-i va da și a doua, a cincea, a șasea, a zecea lovitură? Așa să faci și tu!”.

Justificarea ”nu mă duc să mă spovedesc fiindcă iarăși o să păcătuiesc” seamănă cu formularea logică: ”Nu mă spăl pentru că iarăși mă voi murdări”. Însă atunci când e vorba de mizeria corpului nu spunem asta, pe când pentru mizeria sufletului suntem nepăsători. Să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur: ”Însușirea îngerilor este să nu cadă în păcat… Însușirea oamenilor este să cadă, dar și să se ridice iarăși după ce cad”.

Omului i se potrivesc cuvintele ”cazi și ridică-te”. Asta înseamnă că ”omul trebuie din toate puterile lui să se depărteze de păcat și să se ferească să nu cadă.

Însă dacă din slăbiciune omenească se întâmplă să cadă,… să nu deznădăjduiască, ci să se ridice dintr-o dată și, fără să piardă vremea, să se spovedească și să se pocăiască”.

Ieromonahul Grigorie, Pocăința și spovedania, Ed. Egumenița, 2019