Dacă am avea mintea care se supune lui Dumnezeu am avea smerenie în gânduri şi am fi ridicaţi din robia cugetului

Noi, cei credincioşi creştini drept măritori, avem pe lângă toate bucuriile şi bucuria izvorâtă din legătura cu Maica Domnului care este maica bucuriei. Într-una din rugăciunile pe care le spunem noi către Maica Domnului şi mai ales după ce ne împărtăşim cu Dumnezeieştile Taine, după Sfânta Liturghie, spunem către Maica Domnului aşa: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna mea, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”. Deci noi ne bucurăm de Maica Domnului. Maica Domnului este pentru noi bucuria noastră şi cerem de la Maica Domnului între altele, după ce i-am mulţumit că ne-am putut împărtăşi cu Trupul şi Sângele Fiului său, îi cerem să ne lumineze sufletul, să ne curăţească mintea şi zicem să ne dea „smerenie în gânduri şi ridicare din robia cugetelor”. Este un lucru extraordinar. Cerem deci să ne dea smerenie în gânduri, să avem gânduri supuse lui Dumnezeu, pentru că noi de multe ori avem, cum zicea Părintele Arsenie, „mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie”. Dacă am avea mintea care se supune lui Dumnezeu am avea smerenie în gânduri şi am fi ridicaţi din robia cugetului, că nu ne-ar mai lăsa Dumnezeu la mintea noastră, ca să ne lovim de noi înşine şi de nepăsarea noastră şi de neştiinţa noastră şi de răutatea noastră. De câte negative sunt în sufletul nostru ne izbim de ele, ne împiedecăm de ele, cădem prin ele, ajungem să fim robiţi lor, pentru că ne lasă Dumnezeu la „mintea noastră cea nesăbuită” (Romani 1, 28), cum zice Sfântul Apostol Pavel, ne lasă Dumnezeu să ne împiedecăm de noi înşine ca nişte neascultători faţă de Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne miluiască şi noi vrem să fim aşa cum suntem noi sau cum am vrea noi să fim, nu ne lăsăm modelaţi, nu ne lăsăm alcătuiţi de Domnul Hristos. Şi atunci dacă ajungem să avem ceea ce cerem de la Maica Domnului, lumină în suflet, şi să avem modelare prin gânduri smerite, smerenie în gânduri, şi prin ridicare din robia cugetelor, ajungem cu darul lui Dumnezeu să ne bucurăm de tot ce-i bun şi frumos de la Dumnezeu şi de tot ce-i bun şi frumos în natură, de tot ce-i bun şi frumos în gândurile oamenilor, de tot ce-i bun şi frumos în această lume.

Arhimandrit Teofil Părăian, Prescuri pentru cuminecături