Cum să ne pregătim de mărturisire, ce păcate să  aducem înaintea Domnului? 

(…) Fiecare mărturisire  trebuie să fie astfel, de parcă ar fi ultima din viaţa noastră , iar prin această mărturisire să facem bilanţul, căci orice  întâlnire cu Dumnezeul nostru Cel Viu este o ultimă treaptă în faţa judecăţii finale, decisive, hotărâtoare asupra sorţii noastre.  Nu te poţi înfăţişa Domnului şi să ieşi fără  a fi sau condamnat, sau îndreptăţit. De  aceea, survine întrebarea: cum să ne pregătim de mărturisire, ce păcate să  aducem înaintea Domnului?
în primul rând, fiecare mărturisire trebuie să fie cât se poate de personală, a mea, şi nu una comună, ci a mea personală, căci aici se hotărăşte soarta mea personală. De aceea, oricât de imperfectă ar fi propria judecată asupra noastră, începem de la ea; începem prin a ne pune întrebarea: de ce mă ruşinez în această viaţă? Ce vreau să ascund de faţa lui Dumnezeu şi de judecata propriei conştiinţe, de ce mi-e teamă? Iar la această întrebare mereu nu este lesne de răspuns, întrucât atât de des obişnuim să ne ascundem de propria judecată, încât atunci când privim înăuntru cu speranţa şi intenţia de a găsi ceva adevărat despre noi, ne este foarte anevoie să o facem; însă cu asta trebuie să începem. Şi dacă la mărturisire nu am aduce nimic altceva, aceasta ar fi deja o mărturisire adevărată, a mea, personală.

Mitropolitul Antonie al Surojului, Bucuria pocăinței