Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu și iertării pe care ne-o dăruiește?

Cum raspundem noi iubirii lui Dumnezeu si iertarii pe care ne-o daruieste? Iertand pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi in schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca si noi, fiecare la randul nostru sa facem acelasi lucru cu aproapele nostru. Daca este sa ne asemanam cu Dumnezeu in ceva, aceasta este puterea de a ierta. Noi nu suntem nici fara de inceput ca Dumnezeu, nu suntem nici atotputernici, nu suntem nici Lumina, nu suntem nici Adevar, nu suntem nici Cale, nu suntem … nimic nu suntem. Suntem… pamant. Dar Dumnezeu ne-a chemat sa fim asemenea Lui si asemenea lui Dumnezeu suntem atunci cand iertam. Puterea de a ierta este insusire dumnezeiasca. Iertand celor ce ne gresesc, ne facem partasi la dragostea cu care iubeste Dumnezeu lumea. Pana la venirea lui Hristos nu puteau oamenii sa ierte, dar prin moartea Sa si prin harul pe care l-a varsat asupra lumii ne-a dat aceasta putere si aceasta bucurie: de a ierta pe cel din fata ta.

Voiesti sa faci un bine lumii… Cand eram mic, ma gandeam ca voi creste mare si voi face un bine lumii. Voi scrie niste carti sau voi picta niste tablouri, pentru ca am auzit ca se vand la licitatii cu milioane de dolari… Si stateam eu, in satucul meu, acolo, la scoala de pictura din provincie si exersam si gandeam ca voi face pictura, voi face niste tablouri pe care le voi vinde cu milioane de dolari la licitatie, voi face o casa de copii si voi da bani la toti saracii care vor veni la mine. Asta era planul meu cum voi ajuta eu lumea. Eu nu stiam ca este Dumnezeu. Acum Dumnezeu, in negraita Sa dragoste, mi-a dat aceasta posibilitate ca sa ajut lumea, nu cu bani care se cheltuiesc, ci mi-a dat puterea de a ierta pacatele. De a spune: “Domnul Dumnezeu sa te ierte si sa te miluiasca“. Si acest dar este dat noua tuturor, nu ca o taina a Bisericii, ci ca o stare a sufletului de a ierta. Pentru ca insusi Hristos ne-a repetat-o obsedant in predica Sa: “Iertati si vi se va ierta. Cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura. Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.“ Iata ca iertarea de la Dumnezeu noi o primim in masura in care noi insine daruim iertare.

Ca sa intelegem si mai adanc aceasta relatie si conditie a mantuirii noastre, Mantuitorul ne-a dat pilda celor doi datornici in care cineva care avea o datorie foarte mare a fost chemat de mai-marele sau si amenintat ca i se vor lua nevasta si copiii si vor fi vanduti, iar el va fi aruncat in temnita, pana va plati datoria. Acest datornic, cazand in genunchi, s-a rugat si a cerut indurare si a primit-o. Dar plecand el cu bucurie ca a scapat de atata durere si necaz, de durerea despartirii de nevasta si de copii, de suferinta temnitei, a intalnit pe cale pe unul din tovarasii sai. Si iata ca, de indata ce l-a vazut, i-a trecut bucuria, a uitat binele si si-a adus aminte ca acest tovaras are la el o datorie, o datorie neinsemnata pe langa datoria pe care el o avea la stapanul sau, si indata l-a apucat de piept si-i cerea sa-i dea datoria. (…) Stapanul, infuriindu-se, l-a chemat pe acel datornic, i-a pus inapoi toate datoriile lui si l-a inchis in temnita zicandu-i: „Daca eu ti-am iertat toata datoria ta atat de mare, n-ai putut si tu sa ierti aproapelui tau datoria neinsemnata pe care ti-o datora?“. Prin aceasta pilda, Mantuitorul ne arata starea noastra in aceasta lume, ca toata relatia noastra cu Dumnezeu se face prin aproapele, prin puterea de a ierta.

Putem ierta si cand traim intr-o adunare, intr-o obste, dar putem ierta si dintr-un loc insingurat, dintr-o pustietate. Ne putem tulbura si mania si gasi pricini de nemultumire in adunare, in convietuire cu oamenii, dar putem pastra aceeasi rautate si nemultumire si intr-un loc insingurat. Asa ca, puterea de a ierta este un rod al experientei indelungate prin care noi incercam sa ne apropiem de Dumnezeu si de esenta Evangheliei. De aceea mi se pare ca cel mai scurt drum, cea mai simpla si mai esentializata cale de a lucra dragostea este de a oferi iertarea celor care ne gresesc. Nu adunand bani pentru ca sa-i dai vaduvelor si orfanilor, pentru ca acesta este un lucru greu si anevoios si s-ar putea nici sa nu ajungi vreodata sa-i ai. Nu este nevoie neaparata nevoie sa mergi pana la capatul lumii pentru a indeplini dorinta cuiva, dar sa ierti poti. Mi ales, stiind ca in schimbul acestei iertari primesti iertare de la Dumnezeu pentru toate pacatele vietii tale. Dar mai presus de aceasta, stiind ca prin puterea de a ierta te asemeni cu Dumnezeu.

Cum sa ierti un om rau? Cum sa ierti un om care te necajeste? Aducandu-ti aminte de Dumnezeu, de Cel care a murit pentru el. Aducandu-ti aminte ca si tu ai nenumarate datorii. Aducandu-ti aminte de oamenii dragi tie, de felul in care te porti cu ei. Cu toate ca vedem copii care-si urasc parintii, parinti care-si urasc copiii si asa mai departe. Cat de departe suntem de chemarea lui Hristos!

Puterea de a ierta este proprie celor care se apropie incetul cu incetul de despatimire, care au inceput sa iasa cu incetul din aceasta lume. Care sunt pricinile pentru care uram un om, pentru care ne suparam pe el? Are mai multi bani? Ne-a pacalit intr-o afacere? A mers in locul nostru intr-o calatorie care se oferea de la locul de munca si asa mai departe. Toate acestea vin din alipirea noastra de cele materiale, de cele pamantesti si trecatoare. In masura in care ne desprindem de ele si ne indreptam mintea catre Dumnezeu, catre viata vesnica, stiind ca toate sunt desertaciune, iertam usor. Stim ca „desertaciune este tot omul” si „in desert se tulbura tot pamanteanul“, cum ne spune prorocul David.

Asa ca este timpul sa ne adancim in noi, pentru ca poruncile Mantuitorului, desi sunt atat de simple, par simple, cer foarte multa profunzime de la noi. Nu complexitate, cer o profunzime care ne uimeste prin simplitatea ei. Ni se cere ca gandul nostru sa fie pururea intors catre noi si catre Dumnezeu, sa nu se mai alipeasca de cele trecatoare. Pentru ca asa facand vom sti sa descoperim in ceilalti chipul lui Dumnezeu pe care il poarta. Si daca Dumnezeu a murit pentru noi “pe cand noi inca eram pacatosi“, cum spune Apostolul Pavel, cine suntem noi ca sa judecam pe aproapele nostru? Acestea avandu-le in minte, vom capata si indrazneala necesara pentru rugaciune si pentru aceasta indrazneala vom primi de la Dumnezeu si raspunsul cererii noastre.

Parintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamt, repeta obsedant aceste cuvinte simple ale Evangheliei, cuvinte pe care le-a repetat Mantuitorul si mai ales Sfantul Evanghelist Ioan in Epistolele sale, in Evanghelia sa. Toata nevointa parintelui Selafiil o concentra aici: „Iarta, ca si Dumnezeu sa te ierte. Cand ajungi seara, spune: Doamne, iarta-mi tot ce am gresit eu azi cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul ca un om, iarta pe toti parintii si fratii si ma iarta si pe mine pacatosul. Uita-te in inima ta si daca vezi ca ai vreo manie asupra cuiva, iarta, ca sa nu te culci manios. Si daca ai iertat, poti sa-i spui Domnului: acuma si Tu iarta-ma, pentru ca eu i-am iertat, ca Tu ai zis”. Si cu acest targ sfant si copilaros, zice, da-ti sufletul in mana lui Dumnezeu si daca mori in noaptea aceea, Dumnezeu te ia la Dinsul. (…)

– Ce sa facem daca vrem sa iertam, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a facut respectivul om?

Este lupta, nu putem ierta de la inceput. Dar daca avem aceasta lucrare, Dumnezeu prin harul Sau ne ajuta. Vedem cat de greu este sa ierti, pentru ca este greu, este cea mai grea lucrare. Numai oamenii care nu au practicat-o niciodata pot spune: “Ei mare lucru sa te mantuiesti asa, la urma spun si eu iaca, i-am iertat si ma mantuiesc“. Dar cei care au aceasta nevointa stiu cat de greu este. Tocmai de asta nu era chiar atat de simplu ce ne spunea Parintele Selafiil: “Inainte de somn iarta pe toti si spune: Doamne eu i-am iertat, si Tu sa ma ierti. Si Dumnezeu te mantuieste!“.

Aceasta este o lucrare permanenta. Iara si iara cautam motive pentru care sa-l indreptatim pe cel din fata noastra: poate a fost obosit, poate-i bolnav, are o educatie altcumva decat a mea, nu l-am inteles eu corect, am fost eu obosit si tulburat… Sa luam vina asupra noastra. Acesta este un exercitiu duhovnicesc prin care ne desavarsim.

Asa ca sa nu ne tulburam, ca nimeni nu poate ierta dintr-o data, pentru ca daca ar fi asa usor, n-ar mai sta aceasta porunca in mijlocul Evangheliei, n-ar mai fagadui Dumnezeu Imparatia pentru un gand pe care noi l-am putea dobandi atat de usor. Este osteneala. Dar prin exercitiu, daca tot timpul vom cauta aceasta, vom reusi.

Iubirea, spune Sfantul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Sa ne obisnuim sa gandim frumos, sa ne obisnuim sa alungam gandurile rele, sa nu le credem. Si atunci putem deveni ucenici ai lui Hristos adevarati, pentru ca El a zis: “Intru aceasta vor vedea oamenii ca sunteti ucenicii ai Mei, daca veti avea dragoste intre voi.” Asa ca, prin osteneala, prin eforturi launtrice, ajungem la aceasta masura”.

Ieromonah Savatie Bastovoi, “A iubi inseamna a ierta“, Editura Charisma