Cum putem domoli, cum putem scăpa de vorba multă şi de grăirea în deşert?

Părintele Savatie: Cu gândul la moarte. Aşa fac Părinţii. Cum scăpăm? „Aşa Doamne împărate, dăruieşte-mi să văd greşealele mele”. De va avea omul darul acesta, de va vedea greşealele lui, el va scăpa de celelalte. Că văzându-şi greşalele, – ei, Doamne fereşte, – că Dumnezeu ne-o mai dat nădejde, că mulţi dintre noi, uitându-ne la greşealele noastre intrăm în deznădăjduire. Din cauza asta ne ferim să le vedem, că e înfricoşător. Omul singur nu rezistă în faţa vederii propriei ticăloşii. E înfiorătoare. De nu-l va mângâia Dumnezeu cu Duhul Sfânt, să-i spună: „Lasă, că este nădejde şi pentru tine”, omul de este sincer, de este om bun, văzându-şi ticăloşia, nu rabdă, deznădăjduieşte. Poate să moară de necaz. Asta este adevărul despre noi, dacă este văzut în adevăr, în Duhul Sfânt. Din cauza asta auzim de la Părinţi strigăt de mare deznădejde, nu numai la proorocul David, la toţi îl aflăm, la Sfântul Efrem, la Sfântul Simeon Noul Teolog, Părinţi care vedeau pe Dumnezeu. „De mai este nădejde de mântuire pentru mine” spune Sfântul Simeon Noul Teolog la rugăciunea pentru Sfânta împărtăşanie.

Aşa că, prin vederea a ceea ce suntem noi scăpăm şi de vorbire, scăpăm de toate patimile, într-un cuvânt, ne spun Părinţii prin gândul la moarte, prin întoarcerea la noi înşine, acolo vine gândul smerit şi prin gândul smerit toate celelalte. Dar este şi un exerciţiu bun, când trebuie să ne punem un pic de stavilă. De exemplu, hai să încep măcar să nu pun întrebări, să nu mă interesez: unde ai fost, dar ce-ai făcut acolo, dar cum o fost cutare? E un bun exerciţiu.

Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, 2005