Cu toată străjuirea străjuieşte inima ta, că într-însa sunt izvoarele vieţii

După Sfîntul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Damaschin, inima omului este centrul a patru puteri şi anume: Inima este centrul tuturor puterilor fireşti ale omului, adică puterea hrănitoare (nutritivă), seminală, crescătoare, etc. Inima este şi centrul puterilor sufleteşti ale omului, care sunt în număr de cinci; şi anume: voinţa, raţiunea, formată din cinci părţi: minte, gând, ce răsare din minte ca raza din soare, cugetare, alegere şi hotărâre; simţirea, numită şi puterea poftitoare; mânia (puterea mânioasă); şi cuvântul (puterea cuvântătoare). Aceste cinci puteri se numesc puteri sufleteşti şi îşi au sediul tot în inimă.

Apoi inima este centrul (locul) puterilor afară de fire, adică al patimilor. Păcatele şi patimile se numesc afară de fire, pentru că nu au fost create de Dumnezeu, nici nu sunt din început în om. Păcatele îşi au sediul tot în inimă, după cuvântul Mântuitorului care zice: „Din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile mincinoase, hulele…” (Matei 15, 19). Inima este încă centrul suprafiresc, adică centrul duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh şi al tuturor faptelor bune, care îşi au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer la poarta inimii pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci simţiri, iar patimile cele ce ies din inimă le va opri, ca să nu se prefacă în păcate. Deci, paza inimii constă în a pune gândul portar al inimii pentru a opri orice cuget pătimaş să nu intre în inimă. Mintea, care intră în inimă, este foarte greu strâmtorată, căci la început se simte ca într-o temniţă. Pe urmă, se deprinde şi se simte foarte bine, căci inima este cămara firească a minţii.

Trebuie să ştim că inima, după mărturia Sfântului Vasile şi a altor Sfinţi Părinţi, este cea dintâi născută între mădularele corpului nostru. Ea este, după acelaşi sfânt amintit, „rădăcina vieţii”. Inima este scaunul, rădăcina, începutul şi izvorul tuturor puterilor fireşti ale trupul şi sufletului. Ea se zideşte cu puterea lui Dumnezeu, înaintea celorlalte organe ale trupului, după mărturia Sfântului Vasile, care zice: „Inima nu numai că se zideşte mai întâi, dar şi moare în urma tuturor mădularelor” (Tîlcuire la Psalmul 1). 527. Inima este sediul, rădăcina şi izvorul tuturor puterilor fireşti ale trupului, adică: al puterii seminale, al celei creatoare, al celei hrănitoare, al celei vieţuitoare, al celei simţitoare, al celei atrăgătoare, al celei păstrătoare, al celei prefăcătoare, al celei eliminatoare etc. De asemenea, inima este şi centrul tuturor puterilor fireşti ale sufletului, adică: al puterii voitoare, al celei raţionale, al celei cuvântătoare, al celei gânditoare, al celei înţelegătoare, al celei cugetătoare, al celei alegătoare, al celei hotărâtoare, al celei mânioase, al celei poftitoare etc.

Inima este centrul mai presus de fire, căci harul lui Dumnezeu mai presus de fire, pe care l-am primit de la Sfântul Botez, se află în inimă, unde stă ca pe un tron. Acest lucru ne învaţă însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în dumnezeiasca Sa Evanghelie, zicând: „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”(Luca17, 21).

Inima este centrul afară de fire. Toate hulele, gândurile de mândrie, de ură, de zavistie, de viclenie şi toate poftele rele, plăcerile, poftirile, împotrivirile si învoirile cele cu lucrurile lumii, din inimă se nasc şi în inimă se află. Acest lucru Insuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a arătat, zicând: „Din inimă izvorăsc gândurile rele, uciderile, desfrânările, preadesfrânările, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele” (Matei 15, 19; Marcu 7, 21). Precum cenuşa acoperă focul aşa şi aceste răutăţi acoperă şi îngroapă dumnezeiescul har ce l-am luat de la Sfântul Botez, după cum spune despre aceasta dumnezeiescul Părinte Calist: În inimă sunt rădăcinile şi începăturile tuturor păcatelor afară de fire”. Sfântul Vasile, arătând în chip asemănător acest lucru,zice: Rădăcina lucrurilor făcute de trup îşi are originea în sfătuirea inimii” (Tîlcuirea la Psalmul 1).

Deoarece inima noastră este centrul tuturor celor bune şi al tuturor relelor ne trebuie negreşit mare grijă şi osteneală să o păzim, după porunca Sfintei Scripturi, care spune: „Cu toată străjuirea străjuieşte inima ta, că într-însa sunt izvoarele vieţii” (Pilde 4, 23). Dacă vom pune gândul străjer la poarta inimii si o vom păzi cu toată luarea aminte şi frica de Dumnezeu, ea va ajunge să ni se facă izvor vieţii veşnice, iar de nu, inima va ajunge să se facă izvor al morţii.

Dacă acul ceasornicului este în neregulă, atunci toate piesele lui umblă in neorânduială sau chiar stau pe loc. Tot astfel şi inima omului, fiindcă mădularul cel mai gingaş şi care are legătură cu toate organele dinăuntru ale omului de va fi tulburată şi răzvrătită, va tulbura şi va îmbolnăvi toate organele dinăuntru prin neorânduială ei.

Din cuvintele Arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie