
Cand te rogi lui Dumnezeu, sa tii seama ca aproape este de tine cuvantul in gura ta si in inima ta [Rm 10, 8], ca El te iubeste ca pe unul din copiii Sai, ca pe chipul sau si iti face bine, iti da viata, te curateste, te sfinteste, te lumineaza, te face pasnic, te intareste, te mangaie, te hraneste, te ajuta – cheama-L si tu cu cea mai mare iubire, adu-I multumire si proslavire, fiindca aceasta este datoria ta, viata ta, slava ta. Adu-ti aminte ca esti madular al unei obsti, ceresti, sfinte: Biserica lui Hristos. Ce madulare desavarsite inscrise in ceruri alcatuiesc aceasta Biserica; ma gandesc in primul rand la Preabinecuvantata Sa Maica, apoi la Sfintii Ingeri, la toate cinurile ceresti, apoi la Inainte-mergatorul Ioan, unul decat care nu este altul mai mare nascut din femeie [Mt 11, 11], apoi Sfintii Apostoli –noi fapturi – de –Duh- purtatorii proroci, ierahi, cuviosii si de-Dumnezeu-purtatorii parinti, care in viata fiind s-au facut locasuri ale lui Dumnezeu, mucenicii, doctorii cei fara-de-arginti, dreptii si toti sfintii. Adu-ti aminte de aceasta si cunoaste cata sfintenie, cata desavarsire se cere si de la tine – madular al aceluiasi trup.
In Taina pocaintei, inainte ca preotul sa fi rostit judecata asupra noastra, fiecare trebuie sa-si poata da o judecata nepartinitoare, severa si cu cat va fi mai sincera si mai aspra judecata pe care ne-o dam noi insine cu atat mai milostiv se va arata fata de noi Dumnezeu, cu atat mai deplina va fi iertarea sa. Caci de ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati [1 Co 11, 31]. De ce, dar, de la voi insiva nu judecati ce este drept? [Lc 12, 57], zice Domnul.