Cu cât te uneşti mai mult, zilnic, cu fraţii tăi, cu atât pătrunzi mai mult, tainic în iubirea lui Hristos

– Părinte, nu mai pot să lucrez cu fratele acesta, e prea mofturos!

– Măi, tu eşti egoist, ştii? De asta pătimeşti atâtea.

– Ştiu, părinte, de mic sunt aşa. Rugaţi-vă să-mi dea Dumnezeu smerenie în inimă.

– Când inima are smerenia cea sfântă, ea le vede pe toate ca fiind bune şi trăieşte în biserica cea necreată a Lui Dumnezeu încă de acum şi de aici, de pe pământ. Dar nu smerenia cea despre care vorbim, nici pe care credem noi că am dobândit-o. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu, pentru sufletul pe care-l găseşte curat. Atunci, Dumnezeu păzeşte cu mulţumire acel suflet curat şi îl trage spre El. Aşa că nu spune “ăsta e un mofturos”, “acela e invidios”, “celălalt e mânios, etc.

“N-o spune, n-o scoți niciodată la capăt cu el”. O astfel de atitudine nu e ortodoxă, nu e creştinească.  Aşa, eşti străin de iubirea lui Dumnezeu. Te desparţi de Harul lui Dumnezeu, fiindcă te-ai despărţit de fraţii tăi. Să treci cu vederea slăbiciunile lor şi, fără să le emiţi, să fii una cu ei la lucru.

Orice vor şi cum vor să faci. Vor aşa? Bine. Vor altfel? Bine, fie altfel. În felul acesta, zidurile care ne despart de fraţii noştri se surpă, iar noi ne unim cu Hristos. Cu cât te uneşti mai mult, zilnic, cu fraţii tăi, cu atât pătrunzi mai mult, tainic în iubirea lui Hristos.

Părintele Porfirie, “Antologie de sfaturi şi îndrumări”

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *