Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber

Libertatea omului înclină orientările sale, undeva în centrul timpului, iar urmările acestei înclinări sunt mai neprevăzute ca ale unei linii ce descrie diferite unghiuri mici, la centru, dar nemăsurat de mari la infinit.
Omul are nevoie de Dumnezeu, garant al libertății sale si Care are libertatea absolută, a armonizării totului. De aceea libertatea omului este îngrădită „în soroacele” timpului. Numai a lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp, ci întrucâtva de libertatea omului.
Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau în același raport ca timpul cu eternitatea.
Dumnezeu întrucât prevede mișcările libertății omenești, singur El știe si deține etapele timpului cât va mai fi timp.
Ce ușor poate face Dumnezeu ochi sănătoși. Scuipă pe cei bolnavi, pune mâinile pe umerii orbului si-l întreabă: „vezi?”. Si vede.
Evidența divină n-are nevoie de nici o sprijinire. Totuși vedem că necredința îi stăvilește evidența. Deci credința este o decizie a libertății. Căci numai despre libertatea omului știu că se hotărăște numai până la un punct atotputernicia lui Dumnezeu. Decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu, firește este o faptă a libertății – sensul pozitiv al libertății. Cu nonsensul, sub orice formă l-a întâlnit Iisus, dar n-a putu face nimic. Aparent lucrurile arătau pe Iisus neputincios. În schimb Iisus Își ascundea atotputernicia slavei, rezervată pentru a doua venire, când deciziile negative ale libertății omenești, nu-I mai sunt stavilă. Atunci acestea nu mai au îngăduire.
Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber.

O sinteză a părintelui Arsenie Boca în 800 de capete