Cine este Iisus?

Pentru noi Iisus e Sensul vieții şi al Istoriei; reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastră, dar, mai mult decât acestea, Iisus este Prietenul nostru, singurul Care ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult: e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică.

Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om. Iisus S-a integrat naturii omeneşti, de aceea El e mereu viu: şi vine ca ființă supremă, şi e vie în noi, ca ființă supremă şi posibilitate nesfârşită de desăvârşire. „Nu ştiți că Hristos e în voi? Afară, cumva, dacă sunteți creştini netrebnici.” (II Cor. 13, 5). „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Pentru voi, fiii mei, trăiesc durerile de mamă, până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4, 19). Deci, cum spune Clement Alexandrinul: „Dumnezeu S-a făcut om, ca de la om să învețe cum se face omul Dumnezeu”. Acesta e omul cel nou, făptura cea nouă, omul născut de sus, omul cu reflexul veşniciei lui Iisus, răsfrânt în afară de chip, simplu în toată ființa Sa. Fiindcă Iisus e omul cerului şi S-a țesut pe Sine în firea cea omenească, de aceea, El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor, cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El. Iisus cere istoriei decizia existenței Sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Aşa a rămas şi mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a țesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărțuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi ai contrazicerilor. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat, au cunoscut extremitățile pasiunii şi ale jertfei. De El a atârnat roata conştiinței, a frumosului şi a rătăcirii. El este forța interioară pe care forța veacurilor n-au putut-o istovi. Amintirea Lui e vie pretutindeni, pe zidurile bisericilor şi ale şcolilor, pe vârful
clopotnițelor, pe toate drumurile, la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. Distrugeți ferestrele de biserici, luați icoanele din altare şi de pe la case! Viața lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. Dați foc Liturghierelor, ceasloavelor şi cărților de rugăciune; Îl veți descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărțile literaturilor, ba chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să-L mărturisească fără să vrea prezența Lui. Răsunetul tuturor romanilor, stăpâni ai lumii, a încetat o dată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus; iar după mii de ani, numai în jurul lui Iisus îşi pun oamenii problema şi astăzi, pe viață şi pe moarte, ca-n primele zile. Numai cineva mai viu ca romanii şi care e cu adevărat un idol nemincinos al omului, poate înteți lupta aceasta permanentă între oameni. Şi astăzi, ca în ziua Naşterii Sale, unii Îl iubesc, iar alții Îl urăsc. Oamenii sunt antrenați înşişi într-o patimă pentru Patima Lui, iar alții într-o patimă pentru iubirea Lui. Unii sunt în destinul lui Iisus, iar alții fără destin, nici sens. Deci, dacă întrebarea: „Cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generații un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toți sfinții şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii”. Salutul permanent al fiecărui Toma, din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască. Dacă cineva a ajuns la siguranța aceasta şi poate acoperi cu viața, în acela s-a născut Iisus, naştere care deschide calea veşniciei, încă fiind în veac. Cu Iisus se naşte şi explicația omului şi explicația lumii. Cine este Iisus? – s-a întrebat Irod, care aflând de la magi cine-I, L-a osândit la moarte, crezând că omorând 14.000 de prunci, va scăpa de Iisus. S-a întrebat Irod Tetrarhul, care auzind toate câte făcea Iisus, nu se dumirea ce să creadă despre Dânsul. Se întrebau cărturarii şi fariseii, smintindu-se pentru formalități înfrânte; se întrebau cine-I acesta de iartă şi păcatele? Se întrebau până şi apostolii cine-I acesta că ascultă de El vînturile şi marea? Şi s-a întrebat un şir întreg de nedumeriți. S-a întrebat puterea lumească. S-a întrebat toată trufia minții. S-a întrebat toată necredința. Toți aceştia L-au refuzat, L-au osândit şi L-au omorât pe Iisus şi aceasta s-a întâmplat permanent în istorie. Cine este Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus îi înțelegm că le era greu să-L creadă pe Dumnezeu. Dar după dovada Învierii Sale, după dovada dumnezeirii Sale, după apariția Sa mai presus de fire, prin uşi încuiate, petrecere nevăzută cu oamenii, arătându-Se lui Pavel şi altora din veac în veac, nu mai putea fi fără răspuns. Răspunsurile teologice sunt ştiința. De aici, pentru noi, Iisus e sensul vieții, reazimul şi în ispite şi în furtuni. Asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieții. Originalul nostru, autenticitatea noastră. Dar mai mult decât acestea este prietenul nostru Care sigur nu ne părăseşte niciodată; e Sfânta noastră Împărtăşanie, cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. (…)

Împăratul Însuşi Se va face slujitorul celor ce L-au aşteptat cu toată ființa. De altfel, acesta e Iisus: Împăratul slujitor al destinului omenesc. Iisus a reîntors sensul existenței iarăşi în țara de obârşie: Împărăția Sensului şi a explicației depline. Atunci se va odihni sufletul omului de neliniştea sa. Dar întrucâtva se linişteşte sufletul omului şi până atunci: ştiindu-le acestea precis. Iată o făclie (cunoştința în parte) până vine Lumina.

O sinteză a gândirii părintelui Arsenie Boca în 800 de capete