Cine duce război cu trupul și cu lumea, acela luptă deja și cu diavolul

Iubiți fii ai Bisericii Ortodoxe! Nimeni nu vă cere să vă izolați de oameni și să trăiți în însingurare. Dumnezeu și Biserica ne cer, în numele mântuirii noastre veșnice, să avem comuniune creștină cu lumea, dar cu discernământ, și o relație duhovnicească și plăcută lui Fumnezeu, fiindcă chipul acestei lumi trece (I Corinteni 7,31). Trebuie să țineți minte că nu numai pentru orice faptă, ci și pentru orice cuvânt deșert (…) oamenii vor da socoteală în ziua judecății (Matei 12, 36). Nimeni nu vă cere să vă rugați și să  postiți necontenit, chiar dacă creștinul adevărat, auzindu-l pe Apostol spunând rugați-vă neîncetat (I Tesaloniceni 5, 17), nu se ferește nici de rugăciunea neîncetată în Duh și în adevăr.

Însă Biserica vă cere să dedicați rugăciunii și înfrânării măcar vremea stabilită. De exemplu, vremea dinainte de somn și după somn trebuie să aibă câteva minute dedicate lui Dumnezeu, destinate convorbirii cu Dumnezeu și pocăinței de păcate. Astfel, serile dinaintea sărbătorilor și chiar în înseși zilele de sărbătoare nu trebuie să fie petrecute în jocuri deșarte. Și posturile rânduite de Biserică trebuie ținute!

Numai boala, neputința și sărăcia pot constitui scuze acceptabile în ceea ce privește nerespectarea  posturilor, după canoanele Bisericii. Căci pentru neascultarea față de Biserică toți vrăjmașii ei nepocăiți vor fi lepădați de Dumnezeu: Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ca un păgân și vameș (Matei 18, 17). Este o atitudine neînțeleaptă și păcătoasă să-ți permiți să faci ceea ce fac ceilalți, fără să-ți pui problema dacă lucrul acela este permis de Dumnezeu și de Biserică.

Oare creștinul nu trebuie să înțeleagă că lumea este dușmană lui Dumnezeu, că multe acceptate fiind în lume, sunt interzise de  Biserică fiindcă sunt neplăcute lui Dumnezeu? Creștinul trebuie să le cerceteze pe toate. Dacă-i bine cutare sau cutare lucru, dacă este plăcut lui Dumnezeu, abia atunci să facă sau să nu facă ceea ce fac ceilalți. Toate să le încercați: țineți ce este bine (I Tesalonicei 5, 21).

Așadar, creștine, biruie lumea, obiceiurile ei neplăcute lui Dumnezeu și stricătoare de suflet, precum și obișnuințele și tradițiile ei – și te va pune Domnul pe tronul slavei Sale ca pe un biruitor al lumii desfrânate și păcătoase.

În cele din urmă, trebuie să ne războim neîncetat cu diavolul. Totuși, cine duce război cu trupul și cu lumea, acela luptă deja și cu diavolul. Căci diavolul lucrează în trupul nostru și prin lume: Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorului întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh (Efeseni 6, 12). Trupul și lumea sunt armele diavolului, prin care acesta acționează spre pieirea noastră. Lumea reprezintă comunitatea plăcută diavolului, în care se răspândește suflarea sa și cu ajutorul căreia acesta Îl dușmănește pe Dumnezeu și Biserica. Prin urmare, pentru a-l birui pe diavol, se cuvine să ne biruim patimile: mândria, iubirea de sine, invidia, răutatea, iubirea de arginți, lăcomia pântecelui și pe celelalte. Pentru a-l birui pe diavol, trebuie să ne îndepărtăm de ”normele”, obiceiurile și tradițiile lumii, care sunt neplăcute lui Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor lupta cea bună să luptăm, călătoria să săvârșim, credința să păzim (cf. II Timotei 4, 7). Ca astfel să ne învrednicim după moarte să stăm împreună cu El pe tronul Său, prin harul, îndurările și iubirea Sa de oameni, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Sfântul Ioan de Kronstadt, Păziți porunca iubirii, Editura Egumenița, 2019