Chiar dacă eu nu mă pot ierta şi vindeca pe mine însumi, pot fi iertat şi vindecat de puterea lui Dumnezeu

Dacă am examina păcătoşenia noastră, depărtarea noastră de Dumnezeu, diferenţa dintre ceea ce am fi putut fi şi ceea ce suntem, nepăsarea noastră faţă de oameni dacă am conştientiza astfel toate acestea, le-am putea privi cu groază şi, îngrozindu-ne cu adevărat de ele, vom putea auzi chemarea Mântuitorului: „Spune: dacă vei fi iertat, dacă îţi voi spune acum că te iubesc cu toată viaţa Mea şi toată moartea Mea, cu Crucea, cu Răstignirea şi cu învierea Mea, ai putea oare să răspunzi cu bucurie şi recunoştinţă?”

Cu bucurie pentru că, chiar dacă eu nu mă pot ierta şi vindeca pe mine însumi, pot fi iertat şi vindecat de puterea lui Dumnezeu. Iar cu recunoştinţă, deoarece, dacă lucrurile stau anume aşa, atunci cu adevărat viaţa creştină se reduce la un singur lucru: cu tot cugetul, cu fiecare mişcare a inimii, cu toată voinţa şi hotărârea, cu toate faptele mele să exprim Domnului mulţumire pentru faptul că sunt mântuit, pentru că sunt atât de iubit de El… Şi dacă sunt într-atât de iubit, viaţa mea trebuie să devină un semn viu, nesfârşit al recunoştinţei faţă de Dumnezeu, pentru că El este, pentru că El poate să ne iubească atât de mult.

Când procedăm urât, când vorbim ce nu se cuvine, când gândurile sumbre roiesc în capul nostru, iar pe inimă se lasă întunericul, începem atunci, dacă dorim să ne luminăm măcar puţin, să avem mustrări de conştiinţă.

Mustrările de conştiinţă nu sunt încă pocăinţă; poţi să-ţi reproşezi toată viaţa faptele urâte şi cuvântul răutăcios, gândurile şi simţirile întunecate, şi să nu te mai îndrepţi.

Mustrările de conştiinţă pot face din viaţa noastră un iad adevărat, însă mustrările acestea nu ne deschid porţile împărăţiei Cerurilor; la ele trebuie să se adauge încă ceva: ceea ce alcătuieşte inima pocăinţei, şi anume întoarcerea către Dumnezeu cu nădejde, cu încrederea că lui Dumnezeu îi vor ajunge şi dragostea ca să ne ierte, şi puterea ca să ne schimbe.

Mitropolitul Antonie al Surojului, Bucuria pocăinței, Editura Marineasa, 2005

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *