Cel fără de luare-aminte e rușinat de dragostea lui Dumnezeu

Creștinul, pe parcursul vieții sale pământești, este asaltat de mulțime de păcate, lupta între Duhul lui Hristos și duhurile cele rele, acre îl ispitesc pe om spre înfăptuirea voii lor, începând încă de la Botez. Această luptă este lămurită de Apostol astfel: ”Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătorilor, împotriva stăpânilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12), omul cerând de fiecare dată atunci când își începe rugăciunile sale ca Duhul lui Dumnezeu să Se sălășluiască întru el pentru a putea lupta cu duhurile nevăzute care îl ispitesc spre cădere, căci nu stă în puterile omenești a purta acest război.

Duhurile pierzătoare de suflet se silesc să-l despartă în fiecare ceas pe creștin de Cel Preaînalt prin cele săvârșite de el, prin cuvânt ori prin cuget. În această privință, Sfântul Efrem Sirul ne previne: ”Cel fără de luare-aminte e rușinat de dragostea lui Dumnezeu”, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să fim mereu treji pentru a nu ne spori noi înșine acest rău: ”Precum omului  celui plin de bunăvoință și  îndrăzneală nimic nu poate să-i stea împotrivă, tot astfel și celui fără de luare-aminte și plin de lenevie totul îi slujește drept piedică”.

Dintre păcatele cele mai vătămătoare, împotriva cărora creștinul are de luptat, Sfinții Părinți socotesc că opt sunt începătoare ale răutății, biruirea acestora, cu ajutorul Celui Preaînalt, fiind lucrare de căpetenie pe tot parcursul vieții fiecăruia dintre noi.

Sfântul Ioan Casian socotește că lupta împotriva acestor opt mari duhuri ale răutății ar trebui să se desfășoare cu multă înțelepciune, luând aminte pururea la atacurile cele viclene, În descrierea acestei lupte, marele Sfânt – născut în părțile Dobrogei de astăzi, în jurul anului 360 – așază în următoarea ordine patimile duhurilor celor nevăzute care îl luptă pe om: cea dintâi, lăcomia (îmbuibarea de mâncare); cea de-a doua, desfrânarea; a treia patimă, iubirea de arginți; cea de-a patra, mânia; cea de-a cincea, tristețea; cea de-a șasea, deznădejdea (akedia); cea de-a șaptea, slava deșartă; iar cea de-a opta, patima trufiei.

În acest cumplit război al omului cu răul și duhurile sale nevăzute, având ajutor pe Însuși Dumnezeu, mulțime de creștini s-au arătat biruitori, încununându-se de către Mântuitorul cu cununa neveștejită a sfințeniei – vădindu-se prin aceasta biruința deplină a dreptății dumnezeiești, prin recăpătarea de către om a stării lui dintru început, prin pășirea din nou pe calea poruncilor Ziditorului lumii și părtășia sa la fericirea veșnică.

Desigur, războiul nu e deloc ușor, fiind nevoie să ne pregătim pururea înaintea atacurilor vrăjmașului, după cum ne arată Sfânta Scriptură: ”Fiule, dacă vrei să te apropii să slujești lui Dumnezeu, gătește-ți sufletul tău spre ispite” (Ecclesiastul 2,1 ), ”cernerea” (Luca 22, 31) fiind îngăduită de Dumnezeu pentru ”lămurirea” noastră, spre conștientizarea a ceea ce suntem cu adevărat pe anevoioasa cale a mântuirii.

Gheorghiță Ciocoi, Cuvânt înainte în  ”Sfinții Părinți despre războiul nevăzut cu păcatele”, Ed. de suflet, București, 2018