Ce înțelegem prin ”pomenirea Domnului”?

Mai întâi, luând preotul prescura, din care trebuie sa scoata Sfânta Pâine zice: „Întru pomenirea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos” împlinind astfel porunca Mântuitorului: „Aceasta sa faceti întru pomenirea Mea”. El rosteste aceste cuvinte nu numai pentru pâinea de la proscomidie, ci pentru toata Sfânta Liturghie, începând slujba sfânta ca si cum ar fi la sfârsitul ei. Caci si Domnul, numai dupa ce plinise toata taina, a adaugat porunca: „Aceasta faceti întru pomenirea mea”.
Dar în ce consta aceasta „pomenire”? Cum pomenim adica pe Domnul în Liturghie? Ce Îl vedem facând si cum? Vreau sa spun, cu alte cuvinte, ce fapte pomenim, ce lucruri istorisim despre El? Oare ca a înviat din morti si ca a dat vedere orbilor? Ca a certat cânturile si ca din putine pâini a hranit mutimile pâna la îndestulare? Povestim adica minunile, care Îl aratau pe El Dumnezeu atotputernic? – Nicidecum! Ci, dimpotriva, amintim lucrurile care par ca arata slabiciunea Lui: crucea, patima si moartea. Într-acestea ne-a poruncit El sa-I savârsim pomenirea.
Si de unde se vede aceasta? – Din aceea ca asa a înteles Sfântul Apostol Pavel, care a cunoscut bine învatatura lui Hristos. Anume, scriind el Corintenilor despre taina sfintei Euharistii, dupa ce le aminteste porunca Domnului: „Aceasta sa faceti întru pomenirea Mea”, adauga: „Caci ori de câte ori mâncati pâinea aceasta si beti paharul acesta, moartea Lui vestiti”. Acelasi lucru l-a aratat Domnul însusi, atunci când a întemeiat taina sfintei Euharistii. Caci zicând ucenicilor Sai: „Acesta este trupul Meu… acesta este sângele Meu…” n-a adaugat minunile, adica n-a spus ca a înviat morti sau ca a curatit leprosi, si asa mai departe. Ci a amintit numai patimile si moartea Sa: „… care pentru voi se
frânge… care pentru voi se varsa”.
Dar de ce sa pomenit nu de minuni, ci de patimi? – Pentru ca patimile erau mai necesare decât minunile; prin ele s-a savârsit mântuirea noastra si fara ele omul n-ar fi dobândit izbavirea. Minunile însa sunt numai semne doveditoare; ele au fost facute pentru ca oamenii sa creada ca Domnul era cu adevarat Mântuitorul fagaduit.

Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii