Ce înseamnă să iertăm pe cineva?

În lume circulă o vorbă, ”iert dar nu uit”. Alţii îi contrazic, iertarea înseamnă şi uitare. Oare tu, ai uitat dăţile în care ai fost rănit(ă)? Eu unul nu cred că poţi uita ceea ce a făcut un om, mai ales atunci când lasă răni, chiar dacă acestea se cicatrizează în timp. Urma va fi mereu acolo.

Şi la fel nu cred că Dumnezeu poate uita, în adevăratul sens al cuvântului, păcatul nostru şi suferinţa pe care noi i-o provocăm atunci când păcătuim, dar și pentru asta o să dăm socoteală în Ziua Judecății.

Şi atunci ce înseamnă să iertăm pe cineva?

Conform Dex-ului, definiţia iertării este: a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea greşeală sau vina cuiva. Doamne, iartă-mă!, expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă.

Eu cred că poţi spune că ai iertat pe cineva atunci când nu numai că nu mai porţi pică acelui om, dar nici măcar nu mai aduci în discuţie greşeala lui. Exact aşa face Domnul cu noi, odată iertat păcatul, prin spovedanie si pocăință, el nu mai este niciodată adus în discuţie, este în trecut.

Dacă tu simţi nevoia să povesteşti tuturor că un om ţi-a făcut rău şi ce rău ţi-a făcut, oare nu e tot o formă de a îl pedepsi? Şi odată ce îl pedepseşti, nu înseamnă asta că nu l-ai iertat?

Bineînţeles, sunt şi cazuri mai delicate. Ca exemplu, dacă ai lucrat cu un meseriaş creştin, care nu s-a comportat deloc creştin, ba din contră şi cineva îţi cere referinţe despre el, ce faci? Eu unul, cred că aici trebuie să spui adevărul, chiar dacă el nu este favorabil pentru cel în discuţie şi asta nu implică neiertare. Ar trebui să fie o descriere obiectivă a situaţiei din trecut.

Cred ferm în faptul că aşa cum noi am primit o a doua şansă din partea Domnului şi noi trebuie să acordăm celor din jur o a doua şansă. În special dacă vedem că regretă greşelile făcute şi încearcă să repare lucrurile.

Dar, aşa cum spuneam mai sus, nu cred că trebuie sau că putem uita şi cred că odată ce un om s-a dovedit neserios, îi putem oferi o a doua şansă, luându-ne în acelaşi timp şi nişte minime măsuri de siguranţă. De prea multe ori ne grăbim să punem etichete şi să vedem numai din punctul nostru de vedere.

Cred că ar trebui să fim mai îngăduitori şi să nu uităm să iertăm, aşa cum nu uităm când ni s-a greşit.

Iartă şi tu aşa cum şi ţie ţi s-a iertat.

Sursa: Dumnezeu este dragoste

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *