Ce înseamnă „Mai înainte de toți vecii”?

Prin aceste cuvinte se arată că Fiul este mai înainte de orice timp, este veșnic, nu S-a ivit în timp.

Sf. Evanghelist Ioan începe Evanghelia cu cuvintele: „La început era Cuvântul”, arătând că, atunci când s-a pus începutul timpului și al lumii, Cuvântul era; deci, era de mai înainte.

Ca atare, El e Dumnezeu, nu e făptură, căci numai Dumnezeu e veșnic, iar făpturile se ivesc în timp, ele n-au fost totdeauna. Astfel, Fiul se deosebește de cei ce se numesc „fii”, pentru că aceștia sunt făcuți sau născuți, după har, din Dumnezeu. Aceștia sunt făcuți sau născuți de Dumnezeu în timp.

Dar Tatăl „n-a adus pe Fiul din neexistență în existență, nici n-a înfiat pe unul care n-a existat niciodată”.

Deci, întotdeauna a fost în Dumnezeu o Persoană sau un Ipostas cu această însușire, de Fiu. Dacă e așa, întotdeauna a fost în Dumnezeire o Persoană cu însușirea de Tată. „Dumnezeu n-a fost mai înainte fără de Fiu și mai pe urmă a devenit Tată, ci totdeauna are pe Fiul”.

N-a fost nici o vreme când n-a fost în Dumnezeire o Persoană Tată și Persoană Fiu, și anume mereu, aceiași Persoană Tată și aceeași Persoană Fiu. „Nici Cel Care a născut nu S-a prefăcut în Fiu, nici Cel Născut n-a devenit Tată”.

Noi spunem că Tatăl e veșnic Tată și veșnic Dumnezeu, fără schimbare, iar Fiul, veșnic Fiu și veșnic Dumnezeu, fără schimbare. Tocmai pentru că Tatăl e veșnic, are un Fiu veșnic. „Căci n-a fost cândva Tatăl când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl, și Fiul Care S-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată fără de Fiu. Iar dacă ar fi, fără să aibă pe Fiul, n-ar fi Tată. Și dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată și astfel S-ar schimba din a nu fi Tată în a fi Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie”.

Tatăl și Fiul sunt două Persoane egale în Dumnezeire și în cinste, dar una e Tată și alta Fiu, și anume: una, veșnic dragoste de Tatăl și alta, veșnic dragoste de Fiu.

„Învățătura de Credință Ortodoxă”, Mitropolia Moldovei și Bucovinei Editura Doxologia 2009