Când un om duhovnicesc se în­tâlnește cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor și anevoios

“Un vultur zbura în înăltimi, se desfăta de frumusetea lumii si gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi si munti, mări si râuri, câmpii si păduri; văd multime de fiare si păsări; văd orase si sate si cum trăiesc oamenii. Dar cocosul de la țară nu cunoaște nimic în afara ogrăzii în care trăiește si nu vede decât câtiva oa­meni si câteva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii“. Si vulturul a venit să se aseze pe acoperisul gospodăriei si a vpzut cât de tantos si de vesel se plimba cocosul în mijlocul găinilor lui si s-a gândit: „înseamnă că e multu­mit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“.

Si vulturul a început să-i vorbeascã cocosului despre frumusetea si bogătia lumii. La început cocosul l-a ascul­tat cu atentie, dar nu întelegea nimic. Văzând că nu în­telege nimic, vulturul s-a mâhnit si i-a fost greu să mai vorbească cu cocosul. La rândul lui, cocosul, neîntelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea si-i era greu să-l asculte. Si fiecare a rămas multumit de soarta lui. Asa se întâmplă atunci când un om învătat vorbeste cu unul neînvătat si, încă si mai mult, atunci când un om du­hovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhov­nicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocosului. Mintea omului duhovnicesc cu­getă ziua si noaptea la legea Domnului [Ps 1, 2] Si se înaltă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui nedu­hovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar su­fletul celui neduhovnicesc stă gol si împrăștiat. Omul du­hovnicesc zboară ca vulturul spre înăltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul nopții; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deșartă, sau de bogății, sau caută des­fătările trupești. Și atunci când un om duhovnicesc se în­tâlnește cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor și anevoios. (…)

Inainte de a fi atins de har, omul trăieste gândind că totul e bine și în bună rânduială în sufletul lui; dar când îl cercetează și locuieste în el harul, atunci se vede cu totul altfel și numai când harul îl părăsește din nou, își dă seama în ce mare nenorocire se găsește. Un fiu de împărat a plecat departe la vânătoare si, pierzându-se în codrul des, nu s-a mai putut întoarce la palatul său. Multe lacrimi a vărsat căutând calea, dar nu a gasit-o. Pierdut în pădurea sălbatică, el tânjea după împăratul, tatăl lui, și după împărăteasa, maica lui, după frații și surorile lui. Cum să trăiască el, fiul de împărat, într-o pădure sălbatică și pierdută? Hohotea cu amar gândindu-se la viața sa de altădată în palatul tatălui său și suspina cu durere după mama sa. Așa, și mai mult încă, se întristează și tânjește sufletul atunci când pierde harul. Cand preafrumosul Iosif a fost vândut rob egiptenilor de frații săi într-o țară străină îndepărtată, el plângea nemângâiat după tatăl său; si când a văzut mormântul Rahilei, mama lui, a hohotit cu amar si a zis: ”Mama mea, vezi oare că sunt dus în robie într-o țară îndepărtată?‘ Așa, și mai mult încă, se chinuie și tânjește sufletul care a pierdut harul Duhului Sfânt și a fost dus în robie de gândurile cele rele. Dar cine nu cunoaște harul, acela nici nu-L caută. Si așa, lumea s-a alipit de pământ și oamenii nu știu că nimic de pe pământ nu poate înlocui dulceața Duhului Sfânt. Cocoșul de la țară trăieste într-o mică ogradă și este mulțumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălțimi și care vede de sus depărtările azurii, cunoaște multe țări, a văzut păduri și câmpii, râuri și munți, mări și orașe; dacă însă îi tai aripile si-l pui să trăiască impreună cu cocoșul în ograda de la țară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru și stâncile pustii! Așa și sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, e nemângâiat și nu-și găsește odihna în nimic“.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei