Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră

1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: “Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-și cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit și ascultător”.

2. Diavolul este peste tot. Bătrânul Iosif atrăgea atenția luptătorilor asupra următorului lucru: “Ascuns și înarmat până-n dinți, vrăjmașul se află în suflet, în trup și-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om și să-l ispitească în credința lui. În funcție de circumstanțe, diavolul atacă și se opune hotărârilor noastre. Ținta lui principală, în același timp, este să-l lovească pe om în credința sa și să-l facă să treacă la trădare și renegare. Dacă a reușit, el taie zelul și râvna. Cu credința se face totul, dar cu credința pusă în lucrare. Dacă credința este clătinată, totul se clatină și linia frontului slăbește”.

3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le șopteste tinerilor creștini care au încheiat o căsătorie reușită: cât de bine v-ar fi într-o mănastire, preocupându-vă cu cele duhovnicești, departe de grijile familiei care vă împrăștie și vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru ca doreau fecioria întru Hristos, le șoptește: cât de bine v-ar fi dacă ați fi căsătoriți, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, daca ați trăi fericirea vieții de familie, departe de nevoințele ascetice și de singurătatea care vă copleșește. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugari și cel călugarit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare și a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos”.

4. Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: “Satan ne poate foarte ușor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparența zelului pentru Dumnezeu, sub aparența virtuții și a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altădată, el își sfătuia așa fiii săi duhovnicești: “Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi știm acest lucru din cuvintele Domnului, și anume că cel rău acționează puternic asupra minții oamenilor și le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul și pentru a nu asculta glasul Domnului”.

5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: “Mergeți pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri și vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceți, nu vă angajați în discuții și-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaș și vă va părăsi”.

6. Bătrânul Iosif zicea că întâistătătorii puterilor întunericului “nu pot fi înfrânți cu prăjituri și ciocolată, ci cu râuri de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârșită și o răbdare nesfârșită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere”.

7. Pe lângă alte încercări, diavolul încearcă cu duhul întristării sufletul creștinului care duce o viață duhovnicească. Bătrânul Daniel zicea referitor la acest subiect: “Tristețea cucerește sufletul nu prin forță și înlănțuire – cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în așa fel că toate puterile lui devin reci și insensibile. Tristețea îi ia sufletului zelul și credința, îi ia minții capacitatea de a avea gânduri salvatoare”.

8. E nevoie de atenție pentru a înfrunta ispitele. Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: “Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine, acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mișca. Noi facem la fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvant, fie printr-o atitudine și, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi mușcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmașul!”

9. Același Bătrân insista: “În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovada de răbdare și să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munți întregi de mijloace! Ispititorul nelinișteste, creeaza stari de apasare si de lupte exterioare. El cunoaște nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercari, harul lui Dumnezeu coboara asupra noastră. Încercași de ispite, constatăm cât de slabi suntem și, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situație, nu vor afecta, și nu ne vor putea face nimic”.

Părintele Dionysios Tatsis, Cuvintele bătrânilor, Editura Renașterea