Când Dumnezeu ne trimite mila Sa şi iertarea păcatelor noastre, noi le alungăm de la noi
Toţi strigăm către Dumnezeu: ,,Doamne, miluieşte!” şi: ,,Stăpâne, iartă-ne nouă fărădelegile noastre!” – dar, când Dumnezeu ne trimite mila Sa şi iertarea păcatelor noastre, noi le alungăm de la noi. Cum anume? Iată cum: când vine asupra noastră vreo scârbă sau ispită, cu care Dumnezeu vrea să ne dea mila Sa şi iertarea păcatelor noastre, noi n-o primim şi nu suferim cu bucurie acea scârbă, sau ispită, ci ne tulburăm şi ne necăjim. De aceea, suntem datori ca, pe lângă durerile şi ostenelile cele de voie şi fără de silă ale pocăinţei noastre, să suferim şi durerile cele fără de voie şi de silă ce ne vin nouă dinafară; căci cele de voie, fiind mai uşoare, se binecuvântează de cele fără de voie, care sunt mai grele, după cum zice Sfântul Grigorie al Tesalonicului: ,,Prin răbdarea durerilor celor de voie şi fără de voie, orice nevoitor se face desăvârşit. Dar, fără primirea şi suferirea durerilor celor fără de voie ce vin asupra noastră, nici cele lucrate de voie nu vor dobândi dumnezeiasca binecuvântare”.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre citirea Evangheliei, a Sfinților Părinți și despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase