Auzul influențează sufletul

”Din gura voastră niciun cuvânt rău să nu iasă, ci numai ce este bun spre zidirea cea de trebuință, ca să dea har celor ce ascultă” (Efeseni 4, 29).

”Subconștientul crede orice aude, indiferent dacă este minciună sau adevăr.” ”Și o glumă să auzi, subconștientul tău o va lua în serios. Nici ca glumă nu ar trebui să spui ceva ce nu este de folos. Cu atât mai mult când nu este o glumă! ”Sufletul este ca lumânarea. Dacă porți discuții «reci» (inutile), l-ai înghețat, l-ai sărăcit, l-ai sălbăticit. Dacă ai discuții «calde» (duhovnicești), l-ai încălzit, l-ai înmuiat (…). Mulți oameni buni au ajuns să săvârșească fapte rele, ascultând cuvinte rele. Pe cât de important este vântul pentru un vapor (puterea ce îl pune în mișcare), pe atât de importante sunt cuvintele pentru suflet. Prin cuvinte îți conduci sufletul încotro dorești și îl transformi cum vrei.”

Gândiți-vă acum, cât se frământă sufletul nostru când auzim atât de des judecăți la adresa aproapelui, înjurături, calomnii și alte asemănătoare. Și cât de rău ne fac tovărășiile rele, dar și televizoarele și radiourile cu cele ”netrebuincioase” pe care le emit și le fac publice. Și să nu avem falsa impresie că ”pe mine, orice aș auzi, nu mă afectează. Nu ești tu mai presus decât cei mai curați, care au fost protopărinții noștri, când au fost atrași în discuția vicleană cu șarpele!”

Dacă vorbele rele exercită o asemenea influență asupra sufletului nostru, să ne gândim ce influență au priveliștile rele. ”O imagine face cât o mie de cuvinte”. A avut loc următorul experiment: s-a pus un video cu imagini violente să ruleze pe rapid, astfel încât ochiul nu putea deosebi ce vede. Cu toate acestea, toți cei ce au urmărit videoul, în subconștient se tulburau, se stresau. Apoi au rulat un video cu imagini frumoase, de asemenea pe rapid. Toți cei care au urmărit videoul s-au umplut de pace. Gândiți-vă acum ce se întâmplă înlăuntrul nostru, când ochiul deosebește ceea ce vede și noi stăm și privim relaxați. ”Suntem ceea ce mâncăm”, ceea ce auzim și ceea ce vedem.

Și apoi ne plângem: ”Ce viață este aceasta?”

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – Cum să nu greșim prin cuvânt, Ed. de suflet, București, 2019

 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *