Astăzi S-a născut Hristos!

Iubiti credinciosi,

Astazi S-a nascut Hristos!

Si minunea intruparii Lui mai presus de legile firii a uimit intreg pamantul, a innoit toata lumea, a rupt istoria omenirii in doua si, strabatand cele douazeci de secole, ni se face cunoscuta noua astazi. Astazi S-a nascut Mesia! Si vestea aceasta pe care au adus-o din cer ingerii, pe care au primit-o intai pastorii, ca un fulger s-a revarsat peste toate marginile.

Vestea aceasta, care l-a tulburat pe Irod “si tot Ierusalimul cu dansul” (Matei 2, 3), ca o trambita duhovniceasca a rasunat din veac in veac, din hotar in hotar, de la tarm, si a ajuns astazi si la inimile noastre. Vestea aceasta auzind-o, saracii s-au bucurat, pacatosii s-au veselit, orbii s-au luminat, bolnavii s-au mangaiat, iar schiopii au saltat. Vestea aceasta auzind-o, ritorii in nedumerire au cazut, caci ea pe invatati i-a facut sa taca, pe filozofi sa se rusineze, pe imparati sa se cutremure. Vestea aceasta pe mame le-a facut sa se bucure, pe fecioare sa cante, iar pe prunci sa dantuiasca.

Astazi S-a nascut Mantuitorul! Si oranduirea cea de sus, pe care ingerii o intonau de bucurie, au rostit-o pastorii, au auzit-o Fecioara cu Iosif, au repetat-o neamurile si strabatand lungimea vremurilor ca un imn de impacare a omului cu Dumnezeu, iata, o cantam si noi astazi.

Astazi a venit in lume Domnul! Si steaua care a stralucit la rasarit vestind minunea i-a pornit la drum pe cei trei magi si a purces peste generatii, peste imparatii, peste nenumaratele imparatii, peste nenumaratele noroade, si, iata, o vedem si astazi luminand pe cerul Bisericii lui Hristos. Deci si minunea Nasterii lui Iisus, si vestea cea buna, si cantarea ingerilor, si lumina stelei ne-au adunat la biserica astazi, fratilor, ca impreuna sa ne bucuram de Domnul si sa praznuim duhovniceste.

Astazi se manie Irod, dar se veselesc noroadele. Se tulbura Ierusalimul, dar salta de bucurie marginile lumii. Se indoiesc carturarii lui Israel, dar cred semintiile pamantului.  Se leapada de El fiii, dar Il primesc robii. Il condamna hulitorii, dar I se inchina credinciosii. Zadarnic se infurie Irod si tot Ierusalimul cu dansul, ca astazi Mesia S-a nascut. Zadarnic Il trec cu vederea cei alesi, caci neamurile Il primesc. Zadarnic sabia ucigasa cauta sa-L omoare, ca strainii Ii fac adapost. Evreii I-au dat o pestera saraca, precum unui strain, iar neamurile I-au inchinat nenumarate biserici pline de podoabe, ca unui Stapan a toate. Evreii L-au culcat intr-o iesle cu fan, iar neamurile L-au primit in inima. Evreii I-au dat ce-au avut mai de necinste, iar neamurile I-au adus aur ca unui Imparat, tamaie si smirna ca unui Dumnezeu si om. Zadarnic se manie Irod, fara minte sunt fiii lui Israel, fara vina se taie fiii Rahilei, caci astazi Hristos Se naste si toate neamurile Il slavesc. Hristos din ceruri vine si popoarele Il intampina, Hristos pe pamant se arata si toata suflarea Il lauda.

Astazi a venit plinirea vremurilor. Astazi bucuriile ingerilor cu ale oamenilor s-au amestecat, cerul cu pamantul s-a impacat, Dumnezeu pe pamant S-a desertat si oamenilor aievea S-a aratat. Astazi Vechiul si Noul Testament in Betleem s-au intalnit. Astazi proorocii se veselesc, vazand ca se implinesc cele mai inainte aratate de ei. Astazi Adam si Eva cu bucurie vin sa se inchine Noului Adam.

Sa mergem, fratilor, la pestera cea din Betleem, calauziti de steaua credintei, ca sa vedem minunea ce s-a savarsit. Vom intalni o pestera mica, vom vedea inlauntru o Fecioara neintinata, vom vedea alaturi chipul batran si cucernic al dreptului Iosif, vom vedea o iesle cu fan si inaluntrul ei…. o, minune!… dumnezeiescul Prunc infasat in scutece. Vom auzi acolo pe ingeri cantand, vom vedea pe pastori laudand, iar pe magi inchinandu-se si vistieriile deschizandu-si…

Veniti deci toate semintiile pamantului sa intampinam pe Mirele Bisericii, care S-a imbracat in haina noastra, pentru a ne indumnezei pe noi, oamenii. Veniti astazi toate popoarele sa ne infratim, sa ne impacam si unindu-ne glasurile sa intampinam pe Mesia Cel mult asteptat. Veniti, fecioarelor, sa vedeti o Fecioara cum naste fara de prihana. Veniti, maicilor, sa vedeti pe Maica Domnului cum nu se rusineaza de nasterea de prunci. Veniti, credinciosi, sa vedem cum o Fecioara tine in brate pe Cel ce a spanzurat pamantul pe ape. Veniti sa vedem cum doua de maini de mama leagana pe Cel ce se atinge de munti si fumega (Ps. 103, 32). Veniti sa vedem infasat in scutece pe Cel ce imbraca cerul cu nori si pamantul cu iarba. Veniti sa vedem cum Se hraneste cu lapte Cel ce hraneste lumea cu paine si adapa pamantul cu ploaie timpurie si tarzie.

O, minune! Hristos Se naste si Irod se manie, Iisus om Se face pentru iubirea de oameni si fiii oamenilor sabia din teaca isi scot. Imparatul cerului sluga Se face si imparatii pamantului se grabesc sa-I ia viata. Fiul lui Dumnezeu vine sa ne mantuiasca si noi usa inimii Ii inchidem. Dar taina se savarseste. Hristos vine. Pestera Il primeste. Ingeri Il slavesc. Pastorii Il cauta. Magii I se inchina. Neamurile cred. Biserica se zideste. Testamentul dragostei se scrie. Mantuirea se arata.

Iubiti credinciosi,
O minune noua s-a savarsit! Iata, in scurta vreme, pestera s-a schimbat in mii si mii de biserici mari si frumoase, care impodobesc toate colturile lumii. Ieslea cea saraca s-a prefacut in tot atatea dumnezeiesti altare. Pruncul Cel infasat ne asteapta acum sub chipul Sfintelor Taine. Locul magilor l-au luat Apostolii, iar al pastorilor, preotii, care impreuna duc vestea mantuirii in toata lumea. Ceata sfintilor ingeri este marita acum cu milioane de cuviosi si mucenici, care neincetat slavesc in ceruri pe Mielul lui Dumnezeu. Iar cantarea cea ingereasca este continuata acum de dangatele clopotelor si de alese cantari bisericesti ce rasuna in toata lumea. Batranul Iosif inchipuieste Vechiul Testament, iar Fecioara Maria Legea Noului Asezamant. Scutecele inchipuiesc sfintele odajdii ale Bisericii. Aurul – slava Dumnezeirii, tamaia – rugaciunile sfintilor si ale tuturor credinciosilor, iar smirna – podoaba faptelor bune. In sfarsit, steaua inchipuieste Evanghelia lui Hristos, care lumineaza ca o faclie de calauza intreaga lume.

Deci nu in Betleemul Iudeii, ci la Biserica lui Hristos sa ne adunam astazi, fratilor, ca sa laudam Nasterea Domnului. Aici este pestera mantuirii, aici este ieslea cea dumnezeiasca. Aici sunt magii neamurilor, aici pastorii noului Israel. Aici este steaua, aici lumina, aici darurile Duhului. Si mai presus de toate, aici este pruncul Iisus – Mirele Bisericii.

Sa petrecem cu bucurie aceasta zi langa ieslea lui Iisus. Nu vom fi aici singurii drumeti, singurii inchinatori, singurii vestitori ai minunii. In jurul Sfantului Prestol vom intalni pe slavitii lui Hristos Apostoli, pe cinstitii Mucenici, pe alesii Cuviosi si cetele tuturor Sfintilor Parinti. Vom vedea aici mame asteptand mangaiere de la Maica, fecioare cerand ajutor de la Fecioara, prunci primind binecuvantare de la Pruncul, straini cautand adapost de la Cel izgonit de oameni, asupriti cersind dreptate de la Judecatorul.

Vom intalni inca pacatosi primind iertare, orbi cerand lumina, suferinzi asteptand vindecare, flamanzi cersind paine, insetati dorind ape limpezi. Dar sa nu ne mire ca vom vedea in afara ieslei lui Iisus si destui necredinciosi care hulesc pe Ziditorul, indoielnici care tagaduiesc minunea Nasterii, eretici care vor sa rupa scutecele Pruncului, pacatosi si razvratitori care tulbura Biserica, dezbina sufletele si urasc lumina.

Iar noi inlauntrul Bisericii stand, fratilor, ca intr-o corabie, sa nu ne temem de mania lui Irod, nici de gurile ereticilor acestui veac. Caci cu noi inlauntru este Hristos, afara Mamona. Inlauntrul Bisericii este unirea dragostei, afara urgia dezbinarii. Inlauntru sunt magii, afara vrajitorii; inlauntru pastorii, afara naimitii. Inlauntru steaua luminii, afara prapastia pierzarii. Aici stanca pravoslavnicei credinte, afara nisipul ereziilor. Inlauntru este ieslea cu Pruncul, afara leaganele fara prunci. Inlauntru Fecioara cu Iisus in brate, afara mame fara prunci la piept. Inlauntru bucurie de mama, afara suspin de femei pruncucigase. Inlauntru scutece aspre, afara haine moi. Inlauntrul Bisericii este Painea, afara firimiturile, inlauntru izvorul cel curat, afara apele cele tulburi. Aici cantarile cele ingeresti, afara strigatele desfranate. Aici camara Mirelui, acolo casa poftelor. Aici crinul Fecioarei, acolo buruienile placerilor. Si, in scurt, in Biserica este viata, afara de ea este moarte. Aici adevarul, afara minciuna. Aici este calea, afara haosul tuturor ereziilor.

Noi insa, fratilor, ca cei ce ne hranim din aceeasi paine a dragostei si ne adapam din acelasi pahar al credintei, sa nu slabim cu duhul, ci, lasand pe cele din afara, sa ne adunam ceata duhovniceasca in jurul ieslei lui Iisus si bucurandu-ne astazi, sa cantam cu totii ingerescul imn: “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14).

Iubiti credinciosi,
Vom face sfarsit cuvantului de astazi cu doua intrebari. Prima intrebare: Cum Il primim noi pe Iisus Hristos? Cu indoiala, ca evreii cei de demult, sau cu credinta, ca magii neamurilor? Il odihnim pe Domnul in ieslea cea de taina a inimii, sau Il izgonim din cetatea sufletului, asemenea lui Irod? Jertfim Mantuitorului viata noastra, sufletul, puterea, mintea si tot ce avem mai de pret? Il intampinam noi astazi pe Hristos impacati unii cu altii, spovediti, uniti cu Dumnezeiestile Taine? Sau venim la El plini de ura, certati, nespovediti, intunecati de patimi?

Las sa raspunda fiecare in constiinta sa la aceasta intrebare, iar noi, indemnati de bucuria praznicului, trecem la a doua intrebare: Ducem noi vestea cea buna a Nasterii Domnului in caminele noastre, la copiii nostri, la rudele si la fratii nostri? Sau, lenevindu-ne, tagaduim Taina Intruparii? Facem noi ce au facut magii si pastorii, sau ramanem nepasatori, ca si pana acum?

Daca am zabovit sau ne-am uitat rostul nostru de crestini in trecut, sa nu ne lenevim de astazi inainte. Fiecare sa se faca un binevestitor al minunii din Betleem.
Intoarceti-va deci la casele voastre. Duceti bucuria mantuirii acolo unde n-a putut patrunde. Pastrati-o in casele celor saraci. Frangeti-o pe masa celor lipsiti. Repetati-o la capataiul celor bolnavi. Intrati acolo unde nu putem ajunge noi. Bateti la usile celor certati. Impacati pe cei dezbinati, mangaiati pe cei tulburati, intariti pe cei indoielnici, incalziti pe cei indiferenti; aprindeti pe cei caldicei, duceti la Iisus pe cei rataciti.

Deschideti astazi usile spitalelor, pasiti pragul sarmanilor, ascultati cantecul orfanilor, duceti la toti vestea cea buna, dimpreuna cu un mic ajutor din prisosul dragostei voastre, si spuneti tuturor ca astazi S-a nascut in lume Domnul. Amin.

Părintele Iachint al Putnei, Editura Bizantină

Sursa: crestinortodox.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *