Astăzi ai biruit un gând rău. Foarte frumos! Urmează altă ispită, nu te teme…

Vreau să cunoşti că toate frământările şi chiar nesiguranţele momentului în care te găseşti, sunt necesare pentru viaţa ta, chiar dacă vei cuceri sau nu vei cuceri lumina şi culorile nemaipomenite ale veşniciei tale îngereşti… Dumnezeu te iubeşte mai mult decât cunoşti tu, mai mult decât ai vrea tu să ştii şi să cunoşti, chiar dacă ai o cuviincioasă curiozitate; mai mult decât îţi poate spune cineva, fie mare cu viaţa, mai mult decât poate să încapă în inima ta fragedă şi curată.

Nu te gândi la lupte, la jertfa care trebuie făcută în aceşti zeci şi zeci de ani, gândeşte-te la lupta şi însângerarea momentului zilei pe care o trăieşti azi. Nu îngădui cantităţi enorme de momente şi zile dificile ale întregii tale vieţi în momentele zilei pe care o trăieşti. “Ajunge necazul zilei”- zice Mântuitorul….ziua de azi e a noastră, a transfigurării, a scânteii îngereşti ce ştim că o avem în noi, mâine e o altă zi, cu altă dimineaţă, cu alte porniri şi alte haruri, şi ziua aceea (de mâine) nu este încă a noastră, este a lui Dumnezeu, ne va da-o sau nu ne va da-o Dumnezeu…? “Astăzi de veţi auzi glasul Meu să nu se învârtoşeze inimile voastre”, zice de asemenea Mântuitorul. Deci cine nu poate avea împuţinări sufleteşti ascunse? Cine nu te va putea înţelege în multe şi diverse neputinţe ale firii omeneşti? Acestea se vor scurge dar lupta noastră este să ştim că până la lacrimi se bucură prea mult iubitul nostru Iisus Hristos de mânuţele ridicate spre El spre ajutor. Iubirea Lui nu o poate cuprinde mintea şi inima noastră.El ne-a făcut, El ne-a crescut, El ne-a închinat, El ne-a întărit să ne lăsăm traşi spre El, să fim cu El, şi e fericit nespus că ştim cât ne este de puternică inima, viaţa lângă inima şi fiinţa Lui…

Când soarele adoarme, atunci să se trezească un Soare Răsărit- Hristos, cum am mai zice Hristosul cel de noapte- mireasma şi lumina cea mult tăinuită a nopţii. Şi să te scoli proaspătă cu aripi vrednice şi proprii şi deci nu va trebui să imiţi pe cineva dacă nu e sufletul tău acolo. Dacă te vei lua pe urmele altora, îţi vor lua mulţi înainte şi tu pe tine n-ai să te vezi nicăieri. Să te baricadezi între zidurile convingerilor tale şi să mergi înainte cu îngerul tău bun. Totul curge, şi noi şi lumea. Unde se termină? Ce va urma?

Personalitatea duhovnicească înseamnă ca tu să ştii de tine. Să ştii de ce se joacă piesa cu mustrări sau laude în faţa ta, pe seama ta. Să nu vinzi nimic din taină (tine) nici pentru mustrări nici pentru laude. E mai bine să nu fii nimic decât să fii eroul altora. Ţine-te de înger şi-ţi vezi de treabă! E bine să cobori cerul în realităţile mărunte în care păşeşti, decât să te consideri uitată pe undeva pe sus.

Dacă alţii se consideră, şi pe bună dreptate, vulturi, tu, deşi poţi avea putere şi aripi de vultur, să te mulţumeşti să te arăţi o mică ciocârlie veselă care zboară vertical şi cântă de zor vestind şi prevestind zorile.

Să faci totul ca să fii, cât este posibil, odihna tuturor. Armonie şi în tine şi dincolo de tine…

Nu trebuie oprită respiraţia vieţii pe loc pentru un simplu accident… Nu te mai uita înapoi că înnegreşti şi deformezi “opera”. Cinsteşte “persoana” ca să rămâi o inimă nobilă, şi o preţuieşte sincer ca şi când nu este nimeni vinovat, deşi era neîngăduit. Repet, dacă priveşti înapoi frumosul … se modifică în foarte urât şi rămâne (o) operă a diavolului…

Să mergi cu paşii tăi, pe calea drumului drept, adică să nu lipsească să simţi că mergi mereu cu Iisus Domnul nostru şi aceasta fără nici o motivare. Nu vei arde mereu prea tare, dar să ştii că pierzi mult dacă te vei trezi într-o nepăsare.

Şi iarăşi nu e bine să-ţi forţezi suflul, viaţa, lucrarea, ci mai bine cu paşi lini, spre o necesitate în relaţie cu Maica Domnului, cu ziua cea lungă- veşnicia. Se consideră greşit să pui dorinţele înaintea necesităţilor, înaintea posibilităţilor, că s-ar putea să-ţi închizi singură drumurile. Gândeşte, dar pune elementele la proporţiile reale şi să depăşeşti descurajările, profituri personale, materiale şi interpretări comode, ca să te poţi împărtăşi direct din viaţa dumnezeirii. Vezi, când priveşti seara peste ziua care a trecut să nu roşeşti şi dacă e cazul culcă-te cu pecetea nădejdii pe suflet că mâine vei putea fi un mic erou al lui Hristos. Preţuiţi-vă timpul zilelor voastre. Ce alt dar mai mare vrem când bunul Dumnezeu ne-a dat timp dar ne-a făcut frumoşi singur numai pentru El…

Indiferenţa nu reprezintă nici un drum sau cel puţin nici măcar o umbră de potecuţă spre perfecţiune. Aceasta este stagnare şi egoism. Înainte de orice, mai presus de orice trebuie să fiţi singurul stăpân al vostru. Să puteţi sacrifica fără milă tot ce este secundar în voi. Să purificăm fiinţa noastră, să rămână eul nostru cel adevărat care tinde şi trebuie să tindă către Marele Ideal, Marele Eu (divin). Să nu se îngrijoreze nimeni. Arătaţi-vă lui Dumnezeu, ieşiţi din obişnuit, încercaţi să iubiţi pe toţi, vibraţi tainic cu inima rugăciune, mulţumire către Dumnezeu…Nu pierdeţi nici un timp. Aşa cum mai spuneam orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune…

Trebuie mers pe calea Domnului, drept, adică a unei linişti sufleteşti fără de aglomerări sau încurcături tipicale, unde de multe ori se pierde forţa, dulceaţa şi evlavia lucrării, trăirii. Trebuie urgent şi neapărat o relaţie tainică şi adevărată a inimii cu inimile tuturora.

Pacea sufletului nu o putem întemeia în noi după gura lumii şi lătratul diavolilor, ci după neclintita sfătuire a Duhului Sfânt ca fii ai Bisericii lui Hristos… Acesta este drum drept: să lupţi mereu şi să îţi faci cale spre marea iubire şi smerenie! Rugaţi-vă cu toată nădejdea, de ce vă pierdeţi atât de des şi atât de mult încrederea? Nu se poate fără de cruce, fără de jertfă. Dar nu-i nimic mai frumos, mai măreţ, mai lăudat şi mai încununat ca un biruitor…

Nu te despărţi de inima colegelor şi izolarea ta să fie tainică. Să nu ştie nimeni cugetele tale deosebite. Nu te va înţelege nimeni, ba te vor ataca, te vor ironiza. Ei nu sunt vinovaţi că nu pot gândi sau ieşi din nivelul acesta omenesc. Cei care o fac au în mare măsură şi o chemare să poată lupta cu firea lor bună şi făcută de Dumnezeu, dar totuşi Dumnezeu zice: “Vrei să fii desăvârşit? Atunci ia crucea şi urmează Mie” şi aceasta este nebunia cea întru Hristos. Că nebunie este pentru lumea aceasta care te va duşmăni pentru că simt că sunt depăşiţi. Deci nu-ţi face procese gratuite şi tulburări primejdioase spunându-le lor, oricine ar fi, din mireasma cugetelor tale. Încearcă să îi iubeşti pe toţi. Să poţi să îi suporţi pe toţi. Trebuie să fii liberă şi în felul acesta vei fi. Să nu înţelegi că va trebui uneori să fii o jucărie a ironiilor şi sadismelor lor. Îţi vei păstra demnitatea de fiinţă raţională şi să le răspunzi sau să faci să înţeleagă că nu-i nici o deşteptăciune în tot ce îţi fac ei şi nu este timp să ne împungem. Suntem oameni c-un nume mare. Iată deci, aşa cum îţi mai spuneam, că nu toate lucrurile sunt în toate lucrurile din jurul tău. Frumuseţile cele mari şi grozav de odihnitoare aşteaptă să le cucerim şi doresc să pornim spre ele.

Mergeţi mereu pe o linişte sufletească mulţumind lui Dumnezeu pentru toată orânduirea de sus care o face cu noi toţi. Şi ce bine este a te lipsi de ceea ce trece repede şi a te lipi de ceea ce rămâne în bucuria veşnică. Să nu vă descurajaţi cu nici un chip, niciodată şi păstraţi-vă liniştea aşa cum suntem, că toate ale omului cuminte sunt păzite foarte de Cel ce este Stăpânul inimilor şi întregii noastre vieţi…

Rămâi cu dor de frumuseţe, de linişte a inimii. Prin inima ta nu se poate trece aşa uşor dacă nu este iubită cu adevărat. Iubirea aceasta nu se termină niciodată călătorind de la o inimă la cealaltă. Inima ta îmbogăţită creează raze luminoase şi nu sileşte pe nimeni, nici viitorul nu-l sileşte pentru că, de fapt, îl simte, îl trăieşte… Vreau să fii liniştită că ai biruit şi meritul mare este că nu e o luptă simplă să te baţi cu tine, cu inima ta când eşti adânc şi munte mare…Nu te teme de cei ce te bârfesc. Nu merită să te lupţi cu ei. Liniştea şi zâmbetul tău îi va zăpăci mai rău pe toţi…

Nu priviţi sau folosiţi timpul cu nepăsare. Intraţi în ceea ce suntem. Nu ce zic oamenii despre noi, ci suntem numai ce suntem la Dumnezeu. O împingere a inimii spre smerita smerenie, care este un har de la Dumnezeu. Iubiţi adevărat, nu îngăduiţi să judecaţi pe altcineva şi ce ar fi făcut. Vede-te pe tine vinovat! Pacea cea îngerească numai aşa o veţi cunoaşte. Nu este greu, mai grele sunt plângerea şi vaietele că ai ucis numele şi zborul fratelui tău…

Nu ne va întreba nimeni cât am făcut, dar ne vor întreba cândva, chiar şi diavolii, de ce nu am iubit, iubit mult şi frumos pe toată lumea, chiar pe cei care ne-au rănit…

Toate aspectele acestea de la lumea din jur, cu inimile amestecate, sunt dinţii sau pietrele colţuroase care prefac şi şlefuiesc viaţa ta…

Să câştigi vremea cu orice chip, aceasta vreau, şi dacă te-ai rănit ca un om, să te ridici ca un înger, şi nu te mai îndoi de binecuvântare. Duhul neliniştii este un duh înaintemergător al marilor prăbuşiri…

Nu mai există lume rea dacă iubeşti măcar puţin. Duhul rău se teme cu groază de o inimă care arde şi care adică vede pe Domnul Hristos în fiecare om şi în fiecare gând de a judeca un om. Aceasta este pacea cea mai adevărată, cea mai biruitoare. Nu vă simţiţi apăsate că nu vă nevoiţi mai mult. Există o putinţă, dar şi o neputinţă. Rânduiţi-vă sau siliţi-vă inima mai mult spre un zâmbet curat faţă de un om neiubit de nimeni sau chiar spre un răuvoitor. Dacă reuşiţi măcar puţin să împliniţi jocul acesta al iubirii, veţi putea fi fiecare un mic mântuitor, cândva şi undeva.

Nu vă întristaţi că nu puteţi mai mult. Dacă nu urâţi, înseamnă că deja este un început de dragoste. Bucuraţi-vă mereu că trăim ca slujitori cinstiţi ai lui Dumnezeu. Aţi păţit destul de multe necazuri, cred, şi înţelegeţi că mâna iubitoare a Maicii Domnului v-a ajutat, v-a mângâiat şi aţi trecut de toate…

Nu te descuraja. Mare şi mult plăcut este la Dumnezeu acela care suferă cu iubire sau cu inimă liberă şi chiar nerăzbunător. Ia cugetă: de cruce oricum nu scăpăm. De greutatea ei se va îngriji Cel Care a rânduit s-o purtăm…

Mergi înainte pe marele drum al crucii. Nimic nu se va cuceri cu mâinile tremurând. Acolo, sus, vei fi împărat, nu te vei mai teme de nimeni. Mergi cu nădejde ca un prinţ…

Nu avea nici o teamă, aici vei găsi printre ispitiri şi dragoste şi frumuseţe. Dincolo va fi de negrăit numai dragoste şi numai frumuseţe. Toate inimile de sus te aşteaptă şi toate te iubesc desăvârşit în vecii vecilor. Lăsându-te muşcată de ură te înghite noaptea cea lungă. Pregăteşte-te pentru iubirea cea mare adică ziua cea lungă, pentru liniştirea conştiinţei…

Se ştie, conştiinţa aprinde lumânarea sufletului. Deci am putea spune că ea, conştiinţa, este o mică părticică divină din noi. Ce fiinţă superioară! Rămâi stăpână peste fiinţa ta!…

Este o fericire care spune că poţi vedea pe Dumnezeu. Văzându-L, toate dorinţele noastre sunt împlinite şi aceasta este fericirea desăvârşită. Încearcă să descoperi în tine forţa dominantă ca să poţi să cânţi şi să împrăştii în dar singura valoare care ar face să se poată cunoaşte oamenii, omul şi Dumnezeul din om: armonia. Dumnezeu numai prin om se glorifică…

Nu este timp prea bine folosit să mergi neapărat să cunoşti suflete alese, însă cel mai împodobit şi delicat este lungul drum spre tine însăţi…

În ziua necazurilor şi când inima este trează, vin cele mai grabnice, mai deosebite, mai curtenitoare şi mângâietoare haruri. E crucea necazurilor, crucea mântuirii lumii purtată de un om, un grăunte mic de om, dar- este de uimire- aprinde un cer întreg…

Astăzi ai biruit un gând rău. Foarte frumos! Urmează altă ispită, nu te teme…

Părintele Arsenie Papacioc, “Scrisori către fiii mei duhovnicești”