A crede cu adevarat nu înseamnă a te declara creștin, ci a avea curajul să-ți pui viața în mâinile lui Hristos
Atei convinsi sunt putini. De multe ori cei ce se declara necredinciosi, de fapt, isi impun sa creada ca nu este Dumnezeu pentru a-si trai viata in neoranduiala si fara nicio cenzura morala.
Din pacate nici credinciosii convinsi nu sunt foarte multi. In Romania majoritatea covarsitoare a locuitorilor s-au declarat credinciosi. Este vorba, insa, de o credinta caldicica, care nu determina la actiune.
La actiune duce o asemenea credinta tare, credinta lucratoare, iar nu una teoretica. O credinta lesinata te face sa traiesti ca si cum n-ar exista Dumnezeu. O credinta adevarata, daca ai si o judecata sanatoasa, te determina sa traiesti in conformitate cu convingerile tale. Daca esti crestin, ea te determina sa-ti dedici viata lui Hristos. Ea iti spune ca Hristos este Dumnezeu adevarat. Existenta Lui e tot atat de adevarata ca existenta ta. El este cu tine chiar si in acest moment cand citesti. El te doreste sa devii una cu El, iar scopul vietii tale sa fie slujirea cauzei Lui. De fapt, nici nu esti crestin adevarat decat in masura in care iti predai viata Lui.
S-ar putea sa traim cu impresia ca asa si este. Lucrurile trebuiesc insa verificate. In veacul trecut traia un echilibrist celebru cu numele de Blondin. El a intins o sfoara peste cascada Niagara si apoi in fata a zece mii de oameni a trecut de pe malul canadian al cascadei pe cel american. Cand a ajuns, multimea a inceput sa-i scandeze numele: „Blondin! Blondin! Blondin!”
Victorios si-a ridicat bratele si i-a intrebat: „credeti in mine?” Iar ei i-au raspuns intr-un glas: „Credem! Credem! Credem!” Dupa ce s-a facut liniste le-a vorbit din nou: „Ma voi intoarce din nou pe aceeasi sfoara, dar de data aceasta vreau sa duc pe cineva in spate. Credeti ca pot face lucrul acesta?” Multimea a strigat: „Credem! Credem!” A continuat apoi: „Cine vrea sa-l iau in spate?” S-a facut tacere de mormant. Toti se codeau. In cele din urma din multime s-a desprins un om. S-a urcat pe umerii lui Blondin si in urmatoarele trei ore si jumatate Blondin a trecut cu el in spate pe malul canadian. Unul din zece mii.
Morala intamplarii este clara. Zece mii de oameni au stat acolo si au strigat: „Credem! Credem! Credem!” Credinta adevarata a avut insa numai o persoana. A crede cu adevarat nu inseamna a te declara crestin, ci a avea curajul sa-ti pui viata in mainile lui Hristos, a trai conform Evangheliei lui Hristos.
Credinta adevarata te determina la actiune, te face sa pornesti cursul despatimirii si sa fii preocupat de viata spirituala. Despre o asemenea credinta este vorba aici.
Sfantul Apostol Pavel ne spune: „Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute” (Evrei 11, 1). Sau, daca ar fi sa ne exprimam catehetic, credinta este convingerea neclintita, formata in crestin prin harul divin, in virtutea careia el tine ca adevarate toate cele descoperite de Dumnezeu. Aceasta convingere este o lucrare a harului dumnezeiesc, dar e si rezultatul cautarilor proprii, a sbuciumului interior care se finalizeaza printr-o viziune limpede a sensului existentei.
Avva Pimen da o definitie pragmatica a credintei. „Zis-a fratele: ce este credinta? Zis-a batranul: credinta este a petrece cu smerita cugetare si a face milostenie”. Cu alte cuvinte, a te implica in social. De fapt, lucrul acesta il spune si Sfantul Iacov: „Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele, si cineva dintre voi le-ar zice: Mergeti in pace! Incalziti-va si va saturati, dar nu le dati cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Asa si credinta: daca nu are fapte, este moarta in ea insasi” (Iacov 2, 15-17).
Credinta o avem prin harul lui Dumnezeu, dar isi face vizibila prezenta prin conlucrarea noastra personala cu harul. Cuvantul lui Dumnezeu, de exemplu, este purtator de har. „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu”, spune Domnul Iisus Hristos (Matei 4, 4). Iar Sfantul Apostol Pavel, intr-o logica imbatabila, le scrie celor din Roma: „Si cum vor crede in Acela de care n-au auzit? Si cum vor auzi, fara propovaduitor? Si cum vor propovadui, de nu vor fi trimisi?. Prin urmare credinta este din auzire, iar auzirea prin cuvantul lui Hristos” (Romani 10, 14-17).
Necrestinul auzind cuvantul lui Hristos primeste un har pregatitor care-l determina sa se boteze. Iar crestinul botezat, dar ajuns indiferent din punct de vedere religios, prin cuvantul lui Hristos primeste harul care-l determina sa se pocaiasca, sa se converteasca.
De fapt, Botezul ne ofera harul lui Dumnezeu, ne ofera credinta care este o lucrare a harului. „Credinta, de care a spus Apostolul ca este temelia faptelor celor dupa Dumnezeu, am primit-o la dumnezeiescul Botez prin harul lui Hristos si nu din fapte”. Dar credinta isi face vizibila prezenta prin conlucrarea noastra personala cu harul, aceasta energie necreata izvoratoare din Dumnezeu si impartasita oamenilor in Biserica. Toata viata virtuoasa nu e decat o desfasurare a acestui inceput pus de Dumnezeu. Nu e vorba de o desfasurare automata, fara noi, ci o desfasurare voita si ajutata de noi. Inainte de a porni pe drumul purificarii este necesar ca omul sa-si intareasca credinta primita la Botez, prin vointa.
Si daca credinta este o lucrare a harului lui Dumnezeu, sa nu uitam ca si-n omul cazut a mai ramas o licarire de har. Nici din cel cazut n-a disparut chipul lui Dumnezeu, ci s-a adumbrit. De aceea Mircea Eliade, cunoscuta autoritate in ce priveste istoria religiilor, spune lucrul urmator: „Sacrul este un element in structura constiintei si nu un stadiu in istoria acestei constiinte. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trai ca fiinta umanaeste in sine un act religios, caci alimentatia, viata sexuala si munca au o valoare sacramentala. Altfel spus, a fi sau mai degraba a deveni om, inseamna a fi religios”. Adica a fi om inseamna a crede.
Numai ca aceasta credinta la care poate ajunge omul fara a auzi cuvantul lui Dumnezeu, fara ajutorul revelatiei, este o credinta difuza. Aceasta credinta te determina sa accepti ca exista un Dumnezeu care a creat totul, dar nu-ti ofera elementele necesare pentru a te mantui, pentru a intelege rostul vietii tale. La aceasta credinta poate ajunge orice om.
IPS Andrei Andreicut
